HomeStiriVerișoara lui Nicușor Dan, dezvăluiri despre președintele României

Verișoara lui Nicușor Dan, dezvăluiri despre președintele României

Verișoara președintelui Nicușor Dan a vorbit despre vizitele acestuia în zona Făgărașului și despre modul în care se comportă atunci când revine în mijlocul familiei. Potrivit acesteia, funcția de șef al statului nu l-a schimbat, iar Nicușor Dan continuă să își viziteze rudele din Ileni și Făgăraș ori de câte ori programul îi permite.

Nicușor Dan a păstrat o relație apropiată cu familia sa din zona Făgărașului și după ce a devenit președintele României. Verișoara sa a povestit pentru România TV că acesta este la fel de simplu și apropiat de oameni ca înainte.

„La fel ca întotdeauna, uman, exact, nu s-a schimbat absolut deloc, nu l-a schimbat funcția. Deci a rămas exact la fel cum îl știam de când eram mică, să zic așa”, a declarat verișoara lui Nicușor Dan.

Nicușor Dan își vizitează rudele ori de câte ori are timp

Deși responsabilitățile funcției de președinte îi lasă mai puțin timp liber, Nicușor Dan încearcă să ajungă în Făgăraș și Ileni atunci când programul îi permite.

Verișoara sa spune că vizitele sunt mai scurte decât în trecut, însă șeful statului profită de fiecare ocazie pentru a petrece timp alături de familie.

„Cât poate, puțin, bineînțeles, timpul nu mai permite să stea foarte mult pe aici, dar când are ocazia, da, vine la fiecare dintre noi”, a povestit aceasta.

Președintele vine de cele mai multe ori împreună cu familia sa, inclusiv cu cei doi copii.

„Cu familia, 100%, da, și cu copiii, da. Mai ales că avem și noi copiii mici, se joacă, se distrează foarte bine aici, la Ileni, Făgăraș”, a mai spus verișoara lui Nicușor Dan.

Revederile de familie aduc multă agitație în gospodărie

Atunci când toți copiii se întâlnesc în curtea familiei, atmosfera devine una animată. Verișoara președintelui spune însă că este vorba despre o agitație plăcută, specifică reuniunilor de familie.

„Mai ales, vă dați seama, toți copiii mici în curte. Da, nu ca pe vremuri, dar da, a fost un pic de agitație. Dar plăcută, bineînțeles”, a povestit femeia.

Pentru rudele lui Nicușor Dan, fiecare revedere reprezintă un moment de bucurie.

„Categoric, fiind în familie, vă dați seama, revederea tot timpul e bună”, a mai declarat aceasta.

Ce mănâncă Nicușor Dan atunci când ajunge la rude

Potrivit verișoarei sale, președintele nu are pretenții speciale în ceea ce privește mâncarea. Atunci când familia se reunește, pe masă sunt puse preparate tradiționale și mâncăruri locale.

„Acum din copilăria lui nu pot să vă spun eu. Vă dați seama că toată lumea pregătește chestii locale, supă cu tăiței și așa, dar nu are preferințe”, a spus femeia.

Aceasta a mai subliniat că Nicușor Dan și-a păstrat modestia, în ciuda funcției pe care o ocupă.

„Este modest, da, în continuare”, a afirmat verișoara președintelui.

Președintele și-a vizitat familia de Sfânta Maria

În timpul vizitei în zona Făgărașului, Nicușor Dan a trecut și pe la mătușa sa, Maria, sora mamei sale, care locuiește în oraș.

Apariția președintelui a atras atenția copiilor din cartier, care au venit să îl vadă și să facă fotografii împreună cu el.

Nicușor Dan a ales o ținută relaxată, potrivită pentru vară, și și-a petrecut timpul în familie, în locurile în care a copilărit.

În cursul dimineții, șeful statului a fost prezent la Mănăstirea Dejani, iar sâmbătă seară și-a vizitat rudele din Ileni.

Nicușor Dan revine în locurile copilăriei

Președintele păstrează și casa părintească din Făgăraș, o locuință modestă în care, în prezent, nu mai trăiește nimeni, după moartea părinților săi.

Chiar dacă viața și responsabilitățile sale s-au schimbat considerabil, Nicușor Dan continuă să revină în Făgăraș pentru a-și vedea rudele și pentru a petrece timp în locurile în care și-a trăit copilăria.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...