Șeful Statului Major al Forțelor Navale, Mihai Panait, a confirmat că dronele descoperite și ulterior neutralizate în zona economică exclusivă a României, în apropierea perimetrului Neptun Deep, erau de proveniență rusească. Oficialul militar a oferit și detalii despre operațiunea desfășurată în Marea Neagră, precum și despre riscurile tot mai mari la adresa platformelor și infrastructurii românești din zonă.
Potrivit declarațiilor făcute în cadrul unei conferințe de presă, alerta a fost transmisă prin sistemele oficiale de monitorizare și cooperare dintre instituțiile statului, ceea ce a permis intervenția rapidă a forțelor implicate.
„Am avut informaţiile respective primite pe sistemul de informare existent în România, în cadrul interinstituţional, şi am acţionat împreună cu o capabilitate a Gărzii de Coastă Constanţa, cu o platformă navală, cu o navă împreună cu echipa de scafandri de luptă EOD din cadrul Forţelor Navale Române. MRCC Constanţa este cel care a transmis prima informaţie către Forţele Navale Române. Avem o procedură pe care o avem în aplicare, în rutina zilnică, săptămânală, pentru astfel de acţiuni.
S-a acţionat cu profesionalism. Distanţele la zona economică exclusivă, raionul Neptun Deep, zona aceasta platformei Neptun Alpha, unde s-a desfăşurat acţiunea militară de ieri, este la o distanţă apreciabilă. Sunt 80-90 de mile marine, 100 de mile marine, sunt aproape 200 de kilometri”, a declarat Mihai Panait, miercuri, într-o conferinţă de presă, potrivit Digi24.
Dronele neutralizate în zona Neptun Deep erau rusești
În ceea ce privește originea aparatelor descoperite în apropierea platformei Neptun Alpha, șeful Statului Major al Forțelor Navale a precizat că acestea erau drone de tip Gerbera, de fabricație rusească.
Întrebat despre tipul dronelor, Mihai Panait a răspuns:
„Au fost drone Gerbera, drone ruseşti. Doar acestea sunt cunoscute a fi de producţie rusească”.
Aparatele identificate în apropierea infrastructurii energetice din zona Neptun Deep puteau reprezenta un risc pentru siguranța navigației și pentru instalațiile aflate în perimetru.
159 de mine marine, descoperite și distruse în Marea Neagră
Pe lângă pericolul reprezentat de dronele aeriene, autoritățile monitorizează permanent și amenințarea minelor marine aflate în derivă în Marea Neagră.
Mihai Panait a precizat că, de la începutul războiului din Ucraina, 159 de mine marine au fost identificate și neutralizate în bazinul Mării Negre, cele mai multe în partea de vest.
„Avem astăzi un număr de 159 de mine marine descoperite şi distruse în bazinul Mării Negre, în special în partea de vest a Mării Negre. Alături de acest pericol, care este primul pericol din punctul nostru de vedere, al specialiştilor din cadrul Forţelor Navale Române, cel de-al doilea este cel al dronelor aeriene căzute în număr mare, cu fragmente sau intrate în spaţiul aerian căzute pe teritoriul României, în zona de responsabilitate fluvială, în Delta Dunării.
Şi cel de-al treilea pericol, care a apărut cu preponderenţă în ultimii doi ani, este cel al dronelor de suprafaţă, care plutesc, sunt în derivă sau acţionează în acest război din proximitate şi fără să se poată anticipa ele ajung şi în zona de responsabilitate a României, în zona economică exclusivă”, a explicat Mihai Panait.
Două drone Gerbera ar fi putut avea încărcătură explozivă
Operațiunea desfășurată în zona Neptun Deep fusese anunțată anterior și de conducerea Ministerului Apărării Naționale.
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a precizat că două drone de tip Gerbera au fost distruse marți după-amiază de scafandrii Armatei Române în zona economică exclusivă a României, în apropierea Neptun Deep.
Potrivit acestuia, autoritățile române au discutat și cu partea ucraineană, care ar fi confirmat că aparatele nu îi aparțineau.
Ministerul Apărării a precizat că în zonă au fost identificate două sisteme aeriene fără pilot, posibil prevăzute cu încărcătură explozivă, precum și o aripă provenită de la o dronă.
Fragmentul respectiv nu prezenta risc pirotehnic și a fost recuperat la bordul navei Gărzii de Coastă.


