Președintele Nicușor Dan ar putea face următoarea nominalizare pentru funcția de premier în jurul datei de 1 septembrie, potrivit unor surse politice. Aceleași surse susțin că România ar trebui să aibă un Guvern cu puteri depline până cel târziu la jumătatea lunii septembrie.
Nicușor Dan ar putea desemna un nou premier la începutul lunii septembrie
La mai bine de trei luni de la demiterea Cabinetului condus de Ilie Bolojan, acesta continuă să se afle la Palatul Victoria.
Surse politice susțin că președintele Nicușor Dan ar urma să facă o nouă nominalizare pentru funcția de prim-ministru în jurul datei de 1 septembrie.
Obiectivul ar fi ca până pe 15 septembrie România să aibă deja instalat un Guvern cu puteri depline.
Graba ar avea legătură și cu faptul că, la jumătatea lunii septembrie, în România sunt așteptați reprezentanții agenției S&P Global Ratings pentru o nouă evaluare a situației economice.
În luna mai, Ministerul Finanțelor a anunțat că S&P Global Ratings a reconfirmat ratingul suveran al României la nivelul „BBB-/A-3”, menținând țara în categoria recomandată investițiilor.
Următoarea evaluare programată privind ratingul suveran al României urmează să fie publicată pe 2 octombrie 2026.
Alexandru Nazare avertiza asupra vulnerabilității ratingului României
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, declara în luna mai că România trebuie să fie foarte atentă la evoluția situației economice, în condițiile în care perspectiva ratingului rămâne negativă.
Acesta sublinia că menținerea procesului de ajustare fiscală, dar și absorbția fondurilor europene prin PNRR, SAFE și fondurile de coeziune sunt esențiale pentru păstrarea ratingului de țară în categoria recomandată investițiilor.
Nazare atrăgea atenția și asupra faptului că instabilitatea politică este atent urmărită atât de agențiile internaționale de rating, cât și de investitori.
Două variante de Guvern, discutate de partide
Potrivit informațiilor vehiculate în mediul politic, liderii PSD, PNL, USR și UDMR discută în prezent două scenarii principale pentru formarea viitorului Executiv.
Prima variantă presupune instalarea unui Guvern minoritar PSD-UDMR sau, alternativ, a unui Cabinet minoritar PNL-USR-UDMR.
Decizia finală depinde însă de persoana pe care Nicușor Dan o va desemna pentru funcția de premier.
PSD îl susține pe liderul partidului, Sorin Grindeanu, în timp ce PNL, USR și UDMR au propus varianta Siegfried Mureșan.
Kelemen Hunor a lăsat însă deschisă posibilitatea ca UDMR să îl susțină pe Sorin Grindeanu în cazul în care acesta va primi nominalizarea din partea președintelui.
Liderul UDMR a precizat că, în politică, contează și ponderea parlamentară a fiecărui partid, iar PSD deține cel mai mare număr de mandate.
Varianta unui premier independent rămâne în discuție
Cel de-al doilea scenariu presupune desemnarea unui premier independent, în timp ce miniștrii ar urma să provină din zona politică.
În acest context sunt vehiculate două nume: Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, și Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor.
Deocamdată, nu există însă o decizie finală privind formula viitorului Guvern.
Negocierile se concentrează pe Legea salarizării
Înainte de reluarea negocierilor pentru formarea noului Cabinet, liderii fostei coaliții se concentrează asupra noii Legi a salarizării.
Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan, Dominic Fritz și Kelemen Hunor au participat marți la o rundă de consultări la Palatul Cotroceni, alături de echipele tehnice ale partidelor.
Discuțiile au durat aproximativ trei ore și 20 de minute, însă liderii politici nu au reușit să ajungă la un acord.
În aceste condiții, proiectul nu va ajunge deocamdată în Parlament.
Potrivit surselor politice, următoarele două săptămâni vor fi dedicate negocierilor privind Legea salarizării, după care discuțiile pentru formarea unui nou Guvern ar urma să fie reluate.


