Pensionarii care primesc pensia pe card vor încasa banii mai devreme în luna iulie. Motivul este legat de faptul că data obișnuită de plată, 12 ale lunii, cade într-o zi de duminică, iar băncile nu procesează plăți în weekend.
Chiar dacă reprezentanții Casei de Pensii nu au anunțat oficial o modificare a calendarului, data virării banilor a fost ajustată pentru ca pensionarii să nu fie afectați de o eventuală întârziere.
Astfel, aproximativ 2,5 milioane de beneficiari care primesc pensia în cont bancar ar urma să aibă banii virați pe 10 iulie, într-o zi de vineri, nu pe 12 sau 13 iulie. Plățile ar urma să fie procesate în aceeași zi pentru toți pensionarii din această categorie.
Ce pensionari vor primi banii mai târziu
Pentru pensionarii aflați în străinătate, transferurile către conturile Citibank sunt programate în intervalul 19-22 iulie. În cazul în care pensia trebuie redirecționată către o altă bancă, procesarea poate dura încă două sau trei zile, până când banii vor ajunge efectiv în cont.
Și pensionarii care primesc prima pensie vor avea parte de un calendar diferit. În cazul acestora, banii vor fi livrați prin poștă în perioada 13-15 iulie, urmând ca ulterior plata să fie făcută pe card.
În același interval vor ajunge, tot prin poștă, și sumele destinate pensionarilor care au primit decizii de recalculare în luna iunie. Dacă există restanțe, acestea ar urma să fie achitate în lunile următoare.
Casa de Pensii ajustează calendarul plăților
Creșterile rezultate în urma Micii Recalculări sunt estimate, în general, la aproximativ 100-200 de lei. Există însă și cazuri în care majorarea poate fi mai mare, în special pentru pensionarii care au avut perioade lungi de muncă în acord global.
Un pensionar a povestit că, după recalculare, pensia i-a crescut cu 240 de lei, datorită celor 15 ani lucrați în acord global.
„Am avut 15 ani de acord global și mi-au mărit pensia cu 240 de lei. În acei ani aveam salariul stabilit în funcție de cât realizam în fiecare lună”, a explicat acesta.


