Un an de la tragedia din Mureș. Emil Gânj este în continuare de negăsit, iar fratele său are ordin de protecție
Pe 8 iulie 2025, Anda Gyurca, o tânără de 23 de ani din județul Mureș, și-a pierdut viața într-un caz care a zguduit întreaga țară. Tânăra a fost găsită fără suflare în propria locuință, iar ulterior casa a fost incendiată.
La un an de la acel moment, Emil Gânj, bărbatul condamnat definitiv la detențiune pe viață în acest dosar, nu a fost încă prins. Instanța l-a obligat, de asemenea, la plata unor despăgubiri morale în valoare de 510.000 de euro către familia victimei. În localitatea Miheșu de Câmpie, apropiații Andei spun că frica nu a dispărut nici după trecerea timpului.
Ordin de protecție pentru fratele lui Emil Gânj
Familia tinerei susține că tensiunile au continuat și după condamnarea lui Emil Gânj. Mătușa Andei a relatat că fratele acestuia, Iacob Gânj, ar fi amenințat-o în momentul în care s-au întâlnit la un magazin din comună. Femeia susține că acesta i-ar fi spus să aibă grijă ce declară la Tribunalul Mureș, sugerând că ar putea ajunge „mai rău ca Anda”.
Incidentul ar fi avut loc înaintea ultimului termen din procesul în care Emil Gânj era judecat pentru omor. Mătușa tinerei urma să fie martoră și într-un dosar de răpire, după ce Anda fusese luată din locuința ei și dusă într-o pădure.
Mama Andei și sora acesteia au declarat, pentru Snoop, că familia este vizată în mod constant de astfel de episoade tensionate. Potrivit acestora, fratele lui Emil Gânj ar avea un comportament intimidant față de apropiații victimei.
Un nou incident a fost semnalat pe 28 iunie. Conform informațiilor din dosar, Iacob Gânj ar fi trecut prin fața casei mătușii Andei și ar fi lansat noi amenințări, spunând că „vine fratele meu acasă și zburăm toți”. Polițiștii care monitorizau locuința au intervenit imediat.
Familia Andei Gyurca se află sub protecția autorităților încă de la tragedia din 8 iulie 2025. În urma ultimelor episoade, mătușa tinerei a cerut ajutorul instanței, iar Judecătoria Luduș a emis un ordin de protecție, potrivit documentelor întocmite de IPJ Mureș.
Prin această decizie, lui Iacob Gânj îi este interzis orice contact cu femeia. Totodată, acesta este monitorizat cu ajutorul unei brățări electronice timp de șase luni, iar persoana protejată a primit un dispozitiv de alertare.
Familia Andei, marcată profund după tragedie
Pușa Jimba, mama Andei, se află în continuare sub măsuri de protecție, alături de copilul tinerei și de un alt nepot. La un an de la tragedie, femeia spune că familia trăiește în continuare cu teamă, mai ales că persoana condamnată în dosar nu a fost prinsă.
Mama Andei consideră situația profund nedreaptă și spune că liniștea familiei a fost distrusă complet. Femeia a mărturisit că, de fiecare dată când merge acasă, trăiește cu sentimentul că Emil Gânj ar putea apărea oricând.
În motivarea sentinței, judecătorii au arătat că fapta a avut un impact devastator asupra familiei victimei. Instanța a subliniat că rudele Andei au fost marcate de un șoc emoțional puternic, de un sentiment de neputință și de o stare accentuată de nesiguranță.
Magistrații au mai precizat că trauma familiei a fost amplificată de faptul că Anda Gyurca încercase anterior să obțină protecție din partea autorităților. Potrivit instanței, temerile tinerei s-au transformat într-o realitate tragică, iar urmările psihologice pentru cei rămași în urmă sunt profunde și de lungă durată.


