Bunicii adolescentului de 13 ani din Sânmihaiu Român, județul Timiș, implicat în uciderea lui Mario Berinde, au vorbit public despre momentele dramatice trăite de familie înainte și după crimă. Mărturiile lor scot la iveală detalii tulburătoare despre reacțiile celor apropiați, discuțiile din familie și presiunea uriașă resimțită din partea comunității locale.
Tatăl s-a întors din Spania, familia – sub șoc și teamă
Potrivit bunicii paterne, tatăl copilului ar fi revenit de urgență din Spania, imediat după ce a aflat ce s-a întâmplat. Acesta ar fi fost preluat de la aeroport de un alt nepot, care, la scurt timp, ar fi părăsit țara și ar fi plecat în Germania, de teamă să nu devină ținta furiei oamenilor din zonă.
Femeia a descris reîntâlnirea tatălui cu fiul său ca fiind una sfâșietoare. În noaptea sosirii, copilul dormea, iar tatăl a ales să nu-l trezească. Confruntarea a avut loc abia a doua zi, într-un cadru încărcat de emoție și durere. „A început să plângă și spunea mereu: Cum a putut să facă așa ceva?”, a povestit bunica, subliniind că familia se afla sub o presiune enormă, amplificată de revolta oamenilor din comunitate.
Ce ar fi recunoscut adolescentul în fața familiei
După discuția cu tatăl său, adolescentul de 13 ani ar fi recunoscut implicarea în crimă, potrivit bunicii. Copilul ar fi susținut însă că ideea inițială nu i-ar fi aparținut și că adolescentul de 15 ani, cu care se afla în momentul tragediei, ar fi fost cel care a conceput planul. Conform relatării, intenția ar fi fost folosirea unei arme albe, iar lovitura fatală ar fi fost aplicată de băiatul mai mare:
„A doua zi copilul meu (n.r. tatăl criminalului) l-a întrebat frumos care e problema, de ce a făcut asta. Și i-a zis: „L-am chemat, Dani a zis că hai să-l omorâm”. Atunci a luat o armă albă și au zis că dacă mă lovesc pe mine, „apleacă capul jos și atunci eu îi dau” – a zis copilul de 15 ani”.
Întrebat de ce a acceptat să participe, copilul ar fi invocat faptul că se simțea constant umilit, insultat și agresat fizic de Mario Berinde. Bunica a declarat că nepotul i-ar fi spus că a încercat să ceară ajutor și să scape din situație, însă, din perspectiva lui, nimeni nu ar fi intervenit eficient pentru a opri conflictul:
„Mi-a zis în felul următor: „Buni, pe mine mă teroriza, mă înjura, mă bătea. Am fost să îi spun, dar mama nu a luat nicio măsură (n.r. mama lui Mario Berinde).”
Presiune, frică și o comunitate în fierbere
Crima, petrecută cu mai bine de o săptămână în urmă, a zguduit profund zona. Trupul lui Mario Berinde a fost descoperit îngropat în curtea unuia dintre adolescenți, iar ancheta a scos la iveală detalii șocante despre modul în care a fost comisă fapta. În prezent, adolescentul de 15 ani și un complice se află în arest, în timp ce copilul de 13 ani este cercetat în stare de libertate, conform legii, care prevede că minorii sub vârsta răspunderii penale nu pot fi trimiși în detenție.
Bunicii spun că trăiesc zilnic cu teamă și incertitudine, în condițiile în care comunitatea este încă tensionată, iar emoțiile sunt departe de a se fi stins. Cazul continuă să ridice întrebări grele despre violență între minori, lipsa intervenției timpurii și responsabilitatea adulților în prevenirea unor tragedii care lasă răni adânci, de ambele părți.


