HomeStiriNenorocire în cimitir! Un copil de 12 ani a mvrit după ce...

Nenorocire în cimitir! Un copil de 12 ani a mvrit după ce o cruce a căzut peste el

Un copil de 12 ani și-a pierdut viața joi seară, după un incident tragic petrecut într-un cimitir din județul Cluj. Băiatul se afla acolo împreună cu tatăl său, care curăța un mormânt, iar la un moment dat s-a îndepărtat de acesta și a ajuns lângă un alt loc de veci. În acel moment, o cruce funerară s-ar fi desprins și ar fi căzut peste el.

Incidentul a avut loc în localitatea Vultureni, iar autoritățile au fost alertate în jurul orei 18:40. Polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Gherla au fost sesizați că un minor a suferit leziuni grave după ce o cruce din cimitir s-ar fi prăbușit peste el. Copilul a fost găsit în stare de inconștiență.

La fața locului au ajuns rapid echipaje medicale ale ISU Cluj, dar și polițiști, pentru acordarea primului ajutor și pentru efectuarea cercetărilor. Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că băiatul se afla în cimitir alături de tatăl său, iar la un moment dat s-ar fi apropiat de un mormânt din vecinătate. Minorul ar fi atins crucea funerară, care s-ar fi desprins și ar fi căzut peste el.

Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, copilul nu a mai putut fi salvat. Decesul a fost declarat în jurul orei 20:20.

Trupul neînsuflețit al minorului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, unde urmează să fie efectuată autopsia pentru stabilirea exactă a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs tragedia. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...