Accident rutier pe Autostrada A1, în zona pasarelei Oarja. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce un autoturism și un microbuz au fost implicate într-o coliziune.
Evenimentul s-a produs în această dimineață, pe sensul de mers București–Pitești, în apropierea pasarelei Oarja. În accident au fost implicate un autoturism și un microbuz, iar impactul a necesitat intervenția rapidă a echipajelor de salvare.
La fața locului au ajuns pompierii, care au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dar și trei echipaje SMURD. În urma primelor verificări, salvatorii au constatat că patru persoane aveau nevoie de asistență medicală.
Ulterior, intervenția a fost suplimentată cu un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, după ce bilanțul victimelor a crescut la cinci. Este vorba despre trei femei, cu vârste între 26 și 71 de ani, și doi bărbați, de 24 și 60 de ani.
Patru dintre persoanele rănite au fost preluate de echipajele SMURD și transportate la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate. Unul dintre bărbații implicați în accident a refuzat transportul la spital.


