Românii ar putea beneficia de facturi mai mici la energie în perioada următoare, după ce au fost aprobate două programe importante de finanțare pentru instalarea contoarelor inteligente și dezvoltarea capacităților de stocare.
Ilie Bolojan, ministrul interimar al Energiei, a semnat ordinele prin care vor fi alocate în total 250 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare. Autoritățile susțin că investițiile vor contribui la eficientizarea consumului, la stabilizarea rețelei și, în cele din urmă, la reducerea costurilor suportate de consumatori.
100 de milioane de euro pentru instalarea contoarelor inteligente
Programul dedicat dezvoltării sistemelor de contorizare inteligentă beneficiază de un buget de 100 de milioane de euro, potrivit Agerpres.
Documentul urmează să fie trimis luni spre publicare în Monitorul Oficial. Proiectele vor putea fi depuse începând cu 3 august, ora 12:00, iar termenul-limită este 2 decembrie, ora 17:00. Investițiile ar urma să fie finalizate până la 31 decembrie 2029.
Apelul este destinat celor patru operatori concesionari de distribuție a energiei electrice: Distribuție Energie Electrică România, Delgaz Grid, Rețele Electrice România și Distribuție Oltenia.
Fiecare operator va putea primi cel mult 25 de milioane de euro, iar prin intermediul programului ar urma să fie instalate peste 800.000 de contoare inteligente.
„Apel necompetitiv, dedicat celor patru operatori de distribuţie concesionari: Distribuţie Energie Electrică România, Delgaz Grid, Reţele Electrice România, Distribuţie Oltenia. Alocare egală: maximum 25 de milioane de euro pentru fiecare operator. Efect: facturare pe baza consumului real, reducerea pierderilor şi a fraudelor din reţea, instalarea a peste 800.000 de contoare”, a transmis Ilie Bolojan pe Facebook.
Alte 150 de milioane de euro pentru stocarea energiei
Al doilea program vizează dezvoltarea capacităților independente de stocare a energiei și beneficiază de o finanțare de 150 de milioane de euro.
Schema de ajutor de stat urmează, de asemenea, să fie publicată în Monitorul Oficial. Autoritățile estimează că prin acest program vor fi dezvoltate parcuri noi de baterii cu o capacitate totală de minimum 2.174 MWh.
„Parcuri noi de baterii: minimum 2.174 MWh. Licitaţie competitivă: cel mai mic cost per MWh, plafon de 69.000 de euro/MWh şi maximum 15 milioane de euro per companie. Efect: o reţea mai stabilă şi preţuri temperate în orele de seară”, a explicat ministrul interimar al Energiei.
Proiectele vor putea fi depuse între 1 septembrie și 30 octombrie, iar implementarea investițiilor ar urma să fie încheiată până la 31 decembrie 2030.
Ministrul Energiei anunță reducerea costurilor
Ilie Bolojan susține că cele două programe vor permite o mai bună gestionare a consumului și vor contribui la diminuarea costurilor cu energia.
„Noua alocare de 250 de milioane de euro, sub formă de granturi europene din Fondul pentru Modernizare, va susţine optimizarea consumului de energie, astfel încât costul facturii la energie să se reducă în perioada următoare”, a transmis ministrul interimar.


