Mircea M. Ionescu, jurnalist, prozator și dramaturg român, a încetat din viață la vârsta de 81 de ani. De-a lungul unei cariere de peste cinci decenii, acesta și-a pus amprenta atât asupra presei sportive, cât și asupra literaturii și teatrului românesc. A publicat zeci de volume, iar piesele sale au fost montate pe scene din mai multe țări.
Jurnalistul Mircea M. Ionescu a murit
Presa sportivă și lumea culturală din România au pierdut una dintre personalitățile lor importante. Mircea M. Ionescu a încetat din viață pe 19 iulie 2026, potrivit ProSport.
Vestea decesului a fost anunțată de jurnalistul Alin Buzărin, care a publicat un mesaj emoționant pe pagina sa de Facebook:
„Cu zece minute înaintea finalei Cupei Mondiale, o veste groaznică a abătut atenția de la New Jersey. S-a stins Mircea M. Ionescu! Odihnă veșnică, MMI! Marele gazetar, dramaturg, om de cultură Mircea M. Ionescu (31.10.1945 – 19.07.2026) este de astăzi încolo ce-a fost dintotdeauna. Legendă!
A fost imens, multilateral, plus, înainte de orice, un om extraordinar. Am avut privilegiul ca MMI să mă considere printre prietenii săi! Dormi în pace? Da! Dar mai ales «bun găsit, dragi prieteni ai fotbalului», așa cum ne saluta el întotdeauna…”, a scris Alin Buzărin.
Cine a fost Mircea M. Ionescu
Mircea M. Ionescu a absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București în anul 1969. Ulterior, și-a completat pregătirea prin studii de jurnalism și relații sociale, inclusiv la Adelphi University din New York.
Și-a început cariera în presa din România, colaborând cu publicații precum „Munca”, „Sportul” și „Fotbal”. A fost, de asemenea, comentator de radio și televiziune, devenind o voce cunoscută în jurnalismul sportiv.
Mai târziu, s-a stabilit în Statele Unite, însă a rămas permanent legat de România și de presa în care își începuse activitatea.
La New York a fondat și coordonat publicația „Lumea Sporturilor”, considerată primul săptămânal sportiv în limba română apărut în afara țării. Ziarul a fost publicat între anii 1987 și 2005.
O carieră remarcabilă în literatură și teatru
Activitatea lui Mircea M. Ionescu nu s-a limitat la jurnalismul sportiv. A publicat volume de proză, teatru, eseuri, poezie, memorialistică și reportaj, opera sa însumând aproximativ 38 de cărți.
De asemenea, l-a ajutat pe Gheorghe Hagi la realizarea volumului „La Răscruce de Hagi”.
Printre cele mai cunoscute titluri semnate de Mircea M. Ionescu se numără:
„Asasinul acordă interviuri”
„Întâlniri care se uită greu”
„Pierdut în New York”
„Hamlet a murit degeaba”
„Deținuți în Statuia Libertății”
„Pușlamaua de la etajul 13”
„Condamnat la Libertate”
Piesele sale de teatru au fost montate în România, Bulgaria, Austria, Serbia și Republica Moldova, iar unele dintre lucrări au fost traduse în engleză, sârbă și bulgară.
Mircea M. Ionescu a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Asociației Scriitorilor București, al Foreign Press Association din New York și al Asociației Internaționale a Presei Sportive.
A revenit definitiv în România în 1999
După mai mulți ani petrecuți în Statele Unite, Mircea M. Ionescu s-a întors în România în 1999. A lucrat la ziarul „Gardianul” și a realizat emisiunea „Idoli și Legende”, difuzată de Telesport între anii 2005 și 2008.
Între 2010 și 2016, a ocupat funcția de director al Teatrului „Tudor Vianu” din Giurgiu, continuând să contribuie activ la viața culturală românească.
Prin activitatea sa, Mircea M. Ionescu a lăsat în urmă o moștenire importantă în jurnalism, literatură și dramaturgie.
Teatrul și fotbalul, marile sale pasiuni
Cele două mari pasiuni ale lui Mircea M. Ionescu au fost teatrul și fotbalul. În adolescență a practicat rugby și a fost aproape de o carieră sportivă, însă o accidentare gravă i-a schimbat traseul vieții.
„Aveam 16 ani, eram la Grivița Roșie, fiind coleg printre alții cu Victor Marinescu, Petrică Veluda, Ipsilante, viitori mari rugbyști cu care eram la același liceu. Jucam uvertură, fentam bine și aveam viteză. Fusesem la un moment dat selecționat pentru naționala de juniori.
La un meci cu Dinamo II, din Divizia B, m-a remarcat cineva de la Știința Petroșani, care, după meci, mi-a propus să mă transfer la Știința. M-a asigurat că voi intra la facultate fără să dau examen. Mă și vedeam inginer-miner.
A urmat un meci de antrenament cu echipa mare. La o fază de atac am trecut de un adversar, nu i-am uitat numele, Sebe. M-a urmărit și m-a prins cu palma de vârful bocancului, eu aflându-mă în plină alergare.
M-am prăbușit, căzând cu clavicula într-un stâlp de fier de pe margine și fracturându-mi-o. Nu le-am spus părinților, pentru că nu erau de acord să practic asemenea sporturi dure. Dar mai mult decât fractura mă durea că se dusese Petroșaniul.
Peste ani mi-am dat seama că a fost mâna lui Dumnezeu. Poate că aș fi devenit inginer de mine și nu aș mai fi fost nici ziarist, nici scriitor, nici dramaturg”, povestea Mircea M. Ionescu.
Dispariția sa lasă un gol important în presa sportivă și în cultura română, dar și o operă valoroasă, care va continua să îi păstreze vie memoria.
