HomeVedeteFiul lui Culiță Sterp a ajuns de URGENȚĂ pe mâna medicilor! Micuțul...

Fiul lui Culiță Sterp a ajuns de URGENȚĂ pe mâna medicilor! Micuțul de 5 ani a…

Fiul lui Culiță Sterp a trecut printr-o intervenție chirurgicală la doar cinci ani. Milan a fost operat de polipi, iar părinții lui au trăit momente pline de emoție.

Daniela Iliescu și Culiță Sterp au ajuns la spital împreună cu băiețelul lor, după ce medicii au stabilit că intervenția era necesară. Din fericire, operația a decurs bine, iar micuțul și-a revenit rapid.

Intervenția chirurgicală a fost recomandată din cauza polipilor, care îi îngreunau respirația și îi afectau somnul. Culiță Sterp și Daniela Iliescu au decis, împreună cu specialiștii, că operația era cea mai bună soluție pentru ca Milan să poată respira mai bine.

Culiță Sterp și Daniela Iliescu, primele reacții după operația lui Milan

La scurt timp după ce Milan s-a trezit din anestezie, părinții lui au publicat imagini cu el pe rețelele de socializare și le-au povestit fanilor cum a decurs totul. Daniela Iliescu și Culiță Sterp au transmis că sunt mândri de fiul lor, care a fost curajos și înțelegător pe tot parcursul experienței.

„Astăzi, iubitul nostru a scăpat de polipi. Acum este bine, foarte fresh, nici nu mă așteptam să fie așa de vesel la o oră după ce s-a trezit. Toată lumea l-a lăudat cât este de înțelegător și curajos. Sunt tare mândră de el. Iar de mine ce să spun, doar o mamă știe cum am fost azi. Dar eu sunt cea mai fericită din lume, pentru că totul a trecut cu bine. Sunt atât de recunoscătoare că Dumnezeu ne poartă în grija Lui și suntem bine”, a transmis Daniela Iliescu, în mediul online.

La rândul său, Culiță Sterp a vorbit despre starea fiului său și a transmis că intervenția îi va aduce mai mult confort micuțului.

„Avem cel mai curajos băiat. Azi a scăpat de polipi. De acum înainte, nu o să mai sforăim noaptea, nu mai vorbim pe nas și o să putem respira mai bine. Mulțumim lui Dumnezeu că a decurs totul cu bine. Am ajuns de la cântat de dimineață și nu am putut să mă pun la somn până nu am știut că e bine. Dumnezeu să le poarte de grijă tuturor copiilor din lume”, a spus Culiță Sterp.

După intervenție, Milan se simte bine, iar părinții lui sunt recunoscători că totul s-a încheiat cu bine.

RECOMANDATE

POPULARE

Breaking News! Makaveli a fost…

Influencerul Alexandru Zidaru, cunoscut în mediul online sub numele de Makaveli, s-a prezentat joi la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde a fost audiat în...
VEZI SI...