HomeVedeteDecizie DEFINITIVĂ după un deceniu de procese: Corina Dănilă a rămas fără...

Decizie DEFINITIVĂ după un deceniu de procese: Corina Dănilă a rămas fără…

Corina Dănilă a trecut printr-o perioadă extrem de dificilă, departe de imaginea succesului pe care publicul o asociază cu aparițiile sale de pe scenă și de la televiziune. Actrița a pierdut locuința cumpărată prin credit, însă problemele financiare nu s-au oprit aici. După aproape zece ani de procese, instanța a dat o decizie definitivă, dar verdictul nu este cel pe care vedeta îl spera.

Totul a început în anul 2008, când Corina Dănilă a contractat două credite în franci elvețieni, în valoare totală de peste 400.000 de franci. La acel moment, cursul monedei elvețiene era mult mai mic, însă, în anii următori, creșterea puternică a francului a făcut ca ratele să devină tot mai greu de achitat.

În cele din urmă, creditele au fost declarate scadente anticipat, iar banca a trecut la executarea silită. Locuința adusă garanție a fost scoasă la licitație și vândută, însă suma obținută nu a acoperit întreaga datorie.

Corina Dănilă a pierdut locuința, dar datoria a rămas

După vânzarea imobilului, situația financiară a actriței nu s-a rezolvat. Creditorii au continuat executarea silită pentru diferența rămasă, iar veniturile Corinei Dănilă au fost poprite.

Din documentele depuse la dosar reiese că, timp de mai mulți ani, până la suspendarea executării prin notificarea de dare în plată, actriței i s-ar fi reținut până la jumătate din salariul net obținut de la TVR.

„În paralel, a fost înfiinţată o poprire distinctă pentru acest contract de credit în dosarul nr.731/2014 asupra tuturor veniturilor sale, fiind executate sume din drepturi conexe şi salariul său ca angajat al Televiziunii Române cu sediul în Bucureşti, până în prezent fiind executaţi peste 60.000 lei din aceste venituri fără ca aceste sume să fie încasate în contul creditului, ci numai al cheltuielilor de executare”, se arată în motivarea depusă de vedetă.

În actele aflate la dosar este menționată și situația personală dificilă prin care a trecut Corina Dănilă. Avocații acesteia au arătat că povestea actriței devenise cunoscută opiniei publice, fiind prezentată în repetate rânduri în presă drept un caz social, după ce a rămas fără locuință și avea în întreținere un copil minor.

„Pentru deplina dovedire solicităm ataşarea acestui dosar extrem de voluminos și care denotă realitatea tragică în care se afla apelanta-reclamantă”, a susținut avocatul actriței în fața instanței.

A încercat să scape de datorii prin Legea dării în plată

Pentru a pune capăt situației financiare dificile, Corina Dănilă a apelat la prevederile Legii dării în plată. Actrița le-a cerut judecătorilor să constate stingerea tuturor obligațiilor rămase după executarea silită, susținând că explozia francului elvețian a produs un dezechilibru major, imposibil de anticipat la momentul semnării contractelor.

Instanțele i-au dat dreptate doar parțial. Judecătorii au admis că majorarea considerabilă a cursului francului elvețian i-a afectat situația financiară și că actrița s-a confruntat cu o împrejurare excepțională. Cu toate acestea, au decis că datoriile nu pot fi șterse în totalitate.

Prin hotărârea definitivă, Tribunalul București a menținut soluția primei instanțe și a dispus doar adaptarea contractelor de credit. Asta înseamnă că datoria rămasă va fi recalculată în funcție de cursul francului elvețian de la momentul încheierii contractelor, la care se poate adăuga cel mult 52,6%.

Verdict definitiv după ani de procese

Corina Dănilă a contestat decizia, susținând inclusiv că, dacă imobilul ar fi fost valorificat mai rapid, suma obținută ar fi putut acoperi o parte mult mai mare din datorie. Vila a fost adjudecată pentru 490.000 de lei, însă această sumă nu a fost suficientă pentru stingerea integrală a creanței.

De asemenea, vedeta a subliniat că executarea silită asupra veniturilor sale a continuat ani întregi, deși locuința fusese deja pierdută.

Judecătorii au respins însă apelul, punând capăt procesului început în urmă cu mai mulți ani. Decizia definitivă nu înseamnă însă și finalul problemelor financiare pentru Corina Dănilă. După pierderea casei și după ani de popriri pe venituri, actrița va trebui să achite în continuare datoria recalculată potrivit formulei stabilite de instanță.

Cazul Corinei Dănilă rămâne unul dintre exemplele dramatice ale efectelor pe care le-au avut creditele în franci elvețieni asupra multor români, după creșterea puternică a cursului valutar și dificultățile apărute în plata ratelor.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...