Marcel Ciolacu, după doborârea dronei în Buzău: „Intervenția a fost promptă și pe deplin justificată”
Marcel Ciolacu, fost premier și actual președinte al Consiliului Județean Buzău, a reacționat vineri după ce o dronă care a pătruns în spațiul aerian al României a fost doborâtă de un avion F-16 în apropierea comunei Padina.
Acesta a apreciat modul în care au intervenit Forțele Aeriene Române, subliniind că ținta a fost neutralizată într-o zonă nelocuită, fără a pune în pericol populația.
„Astăzi, o dronă care a pătruns în spațiul aerian al României a fost interceptată și doborâtă de o aeronavă F-16 a Forțelor Aeriene Române, deasupra unei zone nelocuite din apropierea comunei Padina, județul Buzău. Mă bucur că intervenția Forțelor Aeriene Române a fost una promptă și pe deplin justificată”, a transmis Marcel Ciolacu pe Facebook.
Președintele CJ Buzău a precizat că alegerea unei zone nelocuite pentru neutralizarea aparatului de zbor a permis desfășurarea operațiunii fără riscuri pentru cetățeni.
Autoritățile continuă cercetările
Marcel Ciolacu a mai anunțat că echipele instituțiilor competente se află în continuare la fața locului pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.
„Cel mai important este că nu au existat victime sau pagube, iar siguranța cetățenilor nu a fost pusă în pericol”, a adăugat acesta.
Drona a pătruns vineri dimineață în spațiul aerian național și a fost doborâtă în jurul orei 11:00 de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române, deasupra unei zone nelocuite din apropierea localității Padina.
Potrivit informațiilor transmise de Ministerul Apărării Naționale, aparatul de zbor a intrat în România prin zona Sulina, a trecut prin apropierea localităților Brăila și Fetești, apoi și-a schimbat direcția înainte de a fi neutralizat în județul Buzău.


