Accident feroviar grav în Bacău. Un tren cu aproape 200 de pasageri a lovit o autocisternă
Un accident feroviar grav s-a produs joi seară în județul Bacău, după ce un tren de călători în care se aflau aproximativ 200 de persoane a intrat în coliziune cu o autocisternă încărcată cu ciment.
Impactul a avut loc la o trecere la nivel cu calea ferată dintre localitățile Săcueni Roman și Galbeni, pe raza comunei Filipești. În urma coliziunii, cabina autocisternei a fost cuprinsă de flăcări, însă nu au fost înregistrate victime.
Autocisterna a luat foc după impact
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău, în accident a fost implicat trenul InterRegio 1952, care circula pe ruta Suceava–Constanța.
Imediat după impact, cabina vehiculului de mare tonaj a luat foc, iar incendiul s-a manifestat violent, existând riscul ca flăcările să se extindă și la garnitura feroviară.
„Pompierii băcăuani intervin în urma unui accident feroviar produs în comuna Filipești, în care au fost implicate un tren de călători InterRegio, care circula pe direcția Suceava–Constanța, și o autocisternă încărcată cu ciment. În urma impactului, autocisterna a fost cuprinsă de flăcări, incendiul manifestându-se generalizat la nivelul cabinei”, au transmis reprezentanții ISU Bacău.
Cabina autocisternei a ars în totalitate, iar căldura degajată de incendiu a afectat primele două vagoane ale trenului. Pompierii au reușit să stingă focul înainte ca acesta să se extindă la întreaga garnitură.
Aproape 200 de pasageri s-au evacuat în siguranță
Cei aproximativ 200 de călători aflați în tren au reușit să se autoevacueze înainte de sosirea echipajelor de salvare.
Autoritățile au anunțat că nicio persoană nu a fost rănită și că pasagerii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
„Din primele informații, nu sunt raportate victime. Incendiul a fost lichidat. Cabina autocisternei a ars în totalitate, iar două vagoane ale trenului au fost afectate de căldura degajată”, au precizat salvatorii.
Infrastructura feroviară a fost grav avariată
Coliziunea a provocat avarii importante și la rețeaua de alimentare cu energie electrică a trenurilor. Linia de contact de pe unul dintre fire a fost serios afectată.
Compania Națională de Căi Ferate CFR a anunțat că pentru remedierea problemelor au fost trimise două drezine speciale din stațiile Bacău și Roman.
După încheierea intervenției pompierilor, cele două vagoane afectate au fost detașate. Trenul și-a reluat apoi călătoria spre Constanța, fiind tractat de o altă locomotivă.
„Personalul de specialitate al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Iași este mobilizat pentru evaluarea stării infrastructurii, stabilirea întinderii avariei și organizarea lucrărilor de remediere. Repunerea sub tensiune și reluarea circulației pe firul afectat se vor realiza numai după finalizarea intervențiilor și efectuarea tuturor verificărilor tehnice de siguranță”, au transmis reprezentanții CFR.
Șoferul ar fi ignorat semnalele de avertizare
Potrivit primelor informații, trecerea la nivel cu calea ferată era prevăzută cu semnale acustice și luminoase, care ar fi funcționat în momentul producerii accidentului.
Anchetatorii iau în calcul ipoteza potrivit căreia șoferul autocisternei ar fi ignorat avertizările privind apropierea trenului și ar fi pătruns pe calea ferată.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele și împrejurările în care s-a produs accidentul.


