HomeStiriPatru indivizi au deschis focul asupra unei case din Țăndărei. Ipoteza Ș0CANTĂ...

Patru indivizi au deschis focul asupra unei case din Țăndărei. Ipoteza Ș0CANTĂ a polițiștilor

Un incident grav a avut loc în plină zi, în orașul Țăndărei, județul Ialomița, unde mai multe persoane au tras focuri de armă asupra unei locuințe. Potrivit informațiilor din anchetă, atacul ar fi fost coordonat la comanda unui lider de clan aflat în străinătate. Imaginile surprinse de camerele de supraveghere pot avea un puternic impact emoțional.

În înregistrare se observă cum patru persoane ajung cu mașina în fața unei case în care se aflau rivalii lor. Trei dintre acestea coboară din autoturism, având fețele acoperite, și trag printre elementele gardului către oamenii aflați în curte.

Persoanele vizate susțin că au primit anterior amenințări și că atacatorii ar fi încercat să intre în curte. Pentru că nu ar fi reușit, aceștia ar fi deschis focul din exteriorul proprietății. În curte se aflau, potrivit victimelor, inclusiv femei și copii.

Anchetatorii iau în calcul ipoteza unui atac planificat, care ar fi avut ca scop eliminarea a două persoane. Potrivit primelor date, suspecții ar fi folosit arme deținute ilegal, iar ordinul ar fi venit de la un lider aflat în afara țării.

Una dintre victime a declarat că amenințările ar fi fost lansate inclusiv în timpul unei transmisiuni live pe rețelele de socializare. Cele două tabere implicate ar face parte din aceeași familie, iar conflictul pare să fi escaladat până la un nivel extrem de periculos.

În prezent, persoanele vizate de atac beneficiază de protecția poliției și spun că se tem să mai rămână în propria locuință. Autorii atacului au fost arestați, însă, potrivit victimelor, amenințările ar fi continuat chiar și după ce suspecții au ajuns în spatele gratiilor.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...