HomeStiriMinistru PSD, RESPINS în comisiile parlamentare cu sprijinul AUR

Ministru PSD, RESPINS în comisiile parlamentare cu sprijinul AUR

Deputatul PSD Romeo Lungu, propus pentru funcția de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în Guvernul Adrian Veștea, a primit luni aviz consultativ negativ în comisiile parlamentare.

Votul a fost influențat de decizia parlamentarilor AUR de a părăsi ședința de audieri, după ce au anunțat că nu susțin învestirea noului Executiv. Șase parlamentari ai Alianței pentru Unirea Românilor, prezenți fizic la ședință, s-au ridicat și au ieșit din sală în momentul votului.

Reprezentanții AUR au explicat că nu vor să participe la această procedură, susținând că președintele Nicușor Dan nu ar ține cont de voința populară în desemnarea premierului.

Pentru ca Romeo Lungu să primească aviz favorabil, era nevoie de cel puțin 22 de voturi, raportat la componența comisiei după retragerea parlamentarilor AUR din sală și refuzul altor doi reprezentanți ai formațiunii, conectați online, de a vota.

În favoarea candidatului PSD au votat reprezentanți ai PSD, senatorul PNL Mihail Veștea, parlamentari ai minorităților și ai PACE, totalizând 21 de voturi. Împotrivă au votat parlamentari PNL, USR și UDMR, fiind înregistrate 18 voturi contra. De asemenea, au existat două abțineri.

În urma acestui rezultat, Romeo Lungu nu a reușit să obțină avizul favorabil al comisiilor, chiar dacă avizul este unul consultativ.

Guvernul propus de Adrian Veștea urmează să intre la votul de învestitură în Parlament după ora 21:30. Pentru a fi validat, Executivul are nevoie de 233 de voturi, însă, în lipsa sprijinului AUR, șansele de instalare rămân incerte.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...