HomeStiriImagini SFÂȘIETOARE la despărțirea de Victoria. Mihaela și Cazimir Ionescu, îngenuncheați de...

Imagini SFÂȘIETOARE la despărțirea de Victoria. Mihaela și Cazimir Ionescu, îngenuncheați de DURERE lângă sicriu

Sicriul cu trupul neînsuflețit al Victoriei-Maria Ionescu, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, a fost depus la Capela Cimitirului Bellu din București. Tânăra avea doar 22 de ani, iar moartea sa a lăsat în urmă o familie devastată și numeroși apropiați care au venit să își ia rămas-bun.

Joi, 27 august, la priveghi, Mihaela și Cazimir Ionescu au rămas aproape permanent lângă sicriul fiicei lor, copleșiți de durere.

Părinții Victoriei, alături de ea până în ultimele clipe

Încă de dimineață, rudele, prietenii și colegii tinerei s-au adunat la Capela Cimitirului Bellu.

Locul a fost umplut de flori, coroane funerare și candele aduse în memoria Victoriei.

Mihaela Ionescu, mama tinerei, a rămas aproape neclintită lângă sicriu, iar tatăl său, Cazimir Ionescu, i-a fost permanent alături.

Familia a ales să păstreze lângă sicriu mai multe fotografii cu Victoria, inclusiv imagini din copilărie și din ultimii ani ai vieții sale.

Un omagiu pentru întreaga ei viață

Sicriul alb a fost înconjurat de flori și de trei fotografii de mari dimensiuni, prin care familia a dorit să amintească diferite etape din viața Victoriei.

Atmosfera de la capelă a fost una apăsătoare, iar părinții tinerei s-au desprins cu greu de lângă ea.

La finalul zilei, după plecarea celor veniți la priveghi, Mihaela și Cazimir Ionescu ar fi rămas singuri timp de câteva ore alături de fiica lor.

Un preot a oficiat și o scurtă slujbă religioasă.

Cazimir Ionescu vorbise despre perioada dificilă prin care trecea fiica sa

Victoria-Maria fusese găsită fără viață miercuri, 26 august, într-un imobil din județul Argeș.

Potrivit tatălui său, tânăra se afla la Vâlsănești, la ferma unor prieteni de familie, unde mersese pentru a petrece câteva zile într-un mediu liniștit.

Cazimir Ionescu declarase că fiica sa traversa o perioadă dificilă și urma un tratament, însă în ultima vreme existaseră și semne care dădeau familiei speranță.

„Într-un moment de respiro, am crezut că îi va face bine să meargă acolo, în natură și printre animale”, a spus fostul deputat.

Acesta a cerut totodată presei și publicului să respecte intimitatea familiei.

Slujba de înmormântare a Victoriei-Maria Ionescu este programată la Cimitirul Bellu, unde familia și apropiații îi vor spune ultimul rămas-bun.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...