HomeStiriCINE ar trebui să fie următorul premier al României. Crin Antonescu: „E...

CINE ar trebui să fie următorul premier al României. Crin Antonescu: „E singura soluție”

Crin Antonescu, fostul candidat comun al PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale din 2025, spune că, dacă ar fi ajuns la Cotroceni, nu l-ar fi desemnat pe Ilie Bolojan în funcția de prim-ministru. În opinia sa, Alexandru Nazare, actualul ministru al Finanțelor, ar fi fost alegerea potrivită pentru conducerea Guvernului.

Întrebat la Antena 3 CNN dacă l-ar fi numit pe Ilie Bolojan premier în eventualitatea unei victorii la prezidențiale, Crin Antonescu a răspuns categoric: „Nu”.

Fostul lider liberal a precizat că, dintre candidații aflați în cursa prezidențială, el a fost unul dintre puținii care nu au anunțat că îl vor propune pe Bolojan pentru funcția de premier.

„Eu am fost dintre candidații care se băteau acolo la vârf, sigur, cu excepția domnului Simion, singurul care nu am spus niciodată că îl pun pe domnul Bolojan prim-ministru”, a declarat Crin Antonescu.

Acesta a susținut că Ilie Bolojan a fost folosit în campania electorală drept un avantaj de imagine de către Nicușor Dan.

Crin Antonescu spune pe cine ar fi desemnat premier

Antonescu a dezvăluit că, în cazul în care ar fi trebuit să desemneze un șef al Guvernului, alegerea sa ar fi fost Alexandru Nazare.

Mai mult, fostul candidat susține că și actualul președinte, Nicușor Dan, ar fi trebuit să ia în calcul această variantă.

„Pot să vă spun și pe cine aș fi desemnat. (…) Pe cine ar fi trebuit să desemneze, în opinia mea, evident, domnul Nicușor Dan de trei luni de zile și pe cine, dacă totuși vrea să termine criza asta în mod onorabil și cu o soluție de guvernare, ar trebui să-l numească la următoarea numire, și anume pe Alexandru Nazare”, a declarat Antonescu.

„Nazare e singura soluție”

Crin Antonescu a explicat și motivele pentru care îl consideră pe Alexandru Nazare potrivit pentru funcția de prim-ministru.

Potrivit acestuia, actualul ministru al Finanțelor are experiență politică și administrativă, cunoaște mecanismele europene și are capacitatea de a purta negocieri cu instituțiile financiare și cu partidele care formează o coaliție de guvernare.

„Mie mi se pare că Nazare e singura soluție care răspunde punctelor esențiale pe care le ceri de la un prim-ministru și în situația în care ne aflăm”, a spus Crin Antonescu.

Fostul lider liberal a amintit că Alexandru Nazare se află la al doilea mandat în fruntea Ministerului Finanțelor și că are experiență în relația cu instituțiile europene, băncile și creditorii externi.

Antonescu susține că o parte importantă a comunicării pe teme financiare și economice nu a fost gestionată direct de Ilie Bolojan, ci de Alexandru Nazare.

„Pentru că nu Ilie Bolojan a purtat toată această comunicare (…) ci Alexandru Nazare”, a afirmat acesta.

Antonescu invocă experiența politică a lui Nazare

Un alt argument adus de Crin Antonescu este traseul politic al actualului ministru al Finanțelor.

„Alexandru Nazare avea o experiență politică mai diversă. Fusese parlamentar, fusese europarlamentar, mai fusese ministru și la alte portofolii”, a declarat fostul lider liberal.

În opinia sa, capacitatea lui Nazare de a dialoga cu partide diferite reprezintă un avantaj important într-o perioadă în care România are nevoie de un guvern bazat pe cooperarea mai multor formațiuni politice.

Antonescu consideră astfel că Alexandru Nazare ar putea reprezenta o soluție de compromis pentru conducerea Executivului, mai ales într-un context politic complicat, în care stabilitatea coaliției și relația cu instituțiile europene joacă un rol esențial.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...