HomeStiriALERTĂ în România! Cinci ținte aeriene, detectate de radarele Armatei în apropierea...

ALERTĂ în România! Cinci ținte aeriene, detectate de radarele Armatei în apropierea…

Alertă aeriană în județul Tulcea, în apropierea frontierei cu Ucraina. Sistemele radar ale Armatei Române au detectat mai multe ținte aeriene în zona Ismail, iar una dintre drone a pătruns pentru scurt timp în spațiul aerian al României, în apropierea localității Pardina. Autoritățile au transmis un mesaj RO-Alert pentru avertizarea populației.

Incidentul s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, 12 spre 13 august, când radarele Ministerului Apărării au identificat un grup de cinci drone deasupra teritoriului ucrainean, în apropierea frontierei cu România.

În urma situației, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, de la Baza 86 Aeriană Borcea, au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea spațiului aerian.

O dronă a intrat pentru aproximativ 10 minute în spațiul aerian românesc

Potrivit informațiilor transmise de autorități, una dintre drone a pătruns în spațiul aerian național la aproximativ doi kilometri sud de localitatea Pardina, din județul Tulcea.

Aparatul a rămas aproximativ zece minute deasupra teritoriului României, deplasându-se de-a lungul brațului Chilia, după care s-a întors spre Ucraina.

La scurt timp după ce a părăsit spațiul aerian românesc, drona ar fi explodat pe teritoriul ucrainean.

Pentru protejarea populației, în jurul orei 01:30 a fost emis un mesaj RO-Alert destinat locuitorilor din nordul județului Tulcea. Alerta aeriană a încetat la ora 02:42.

„Sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat, în noaptea de 12 spre 13 august, la ora 01.27, un grup de cinci ţinte aeriene în zona localităţii Ismail, deasupra teritoriului ucrainean, în proximitatea frontierei fluviale cu România. Centrul Naţional Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din nordul judeţului Tulcea, care a transmis un mesaj RO-Alert la ora 01.30”, a transmis Ministerul Apărării.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...