Este doliu în familia lui Adrian Mutu. Tatăl fostului internațional român, Spiridon Mutu, s-a stins din viață la vârsta de 75 de ani. Acesta ar fi fost internat într-un spital din București.
Anunțul a fost făcut de Laura, sora lui Adrian Mutu, care a transmis că tatăl lor va fi condus pe ultimul drum sâmbătă, 1 august 2026. După aflarea veștii, numeroși apropiați ai familiei au transmis mesaje de condoleanțe.
Adrian Mutu și-a pierdut și mama în urmă cu aproape trei ani. Rodica Mutu a murit pe 21 decembrie 2023, la vârsta de 71 de ani.
Spiridon Mutu va fi înmormântat în Voluntari
Spiridon Mutu a fost profesor de matematică și informatică și a avut o influență importantă asupra educației și formării fiului său. Adrian Mutu a povestit în mai multe rânduri că tatăl său i-a insuflat disciplina, seriozitatea și corectitudinea.
Slujba de înmormântare este programată sâmbătă, 1 august, începând cu ora 11:30, la Biserica Sfântul Ilie Tesviteanul din Voluntari. Ulterior, acesta va fi înmormântat la Cimitirul Sfântul Ilie.
„Cu o durere greu de spus în cuvinte, vă anunț că tatăl meu a plecat dintre noi. Pentru cei care l-au cunoscut, l-au prețuit și doresc să îi aducă un ultim omagiu și să își ia rămas-bun de la el, slujba de înmormântare va avea loc sâmbătă, 1 august 2026, începând cu ora 11:30, la Biserica Sfântul Ilie Tesviteanul, de pe strada Drumul Bisericii, din Voluntari.
Înmormântarea va avea loc apoi la Cimitirul Sfântul Ilie din Voluntari. Tată, îți mulțumesc pentru tot ce ne-ai dăruit și pentru toate amintirile pe care le-ai lăsat în urmă. Vei rămâne pentru totdeauna în inimile noastre”, a transmis Laura, sora lui Adrian Mutu, într-o postare publicată pe rețelele sociale, potrivit Libertatea.
Adrian Mutu a vorbit despre relația cu tatăl său
În documentarul „Fenomenul: Povestea unui superstar”, Adrian Mutu și tatăl său au povestit despre relația lor și despre influența pe care Spiridon Mutu a avut-o asupra carierei fostului fotbalist.
„Până când a făcut 12 ani, nu am crezut că Adi va ajunge un fotbalist bun”, mărturisea Spiridon Mutu.
Adrian Mutu a recunoscut că tatăl său era foarte exigent și îl critica încă din copilărie, lucru care îi provoca uneori emoții puternice înaintea meciurilor.
„Tata era foarte critic la adresa mea încă de la o vârstă foarte fragedă. Am ajuns să am trac și emoții atunci când venea el la meci. La un moment dat, i-am spus antrenorului Ianovschi că, dacă vine tata, nu mai joc. Indiferent ce făceam, nu era suficient de bine”, povestea fostul internațional.
La rândul său, Spiridon Mutu recunoștea că uneori fusese prea critic cu fiul său și că antrenorul îi ceruse chiar să nu mai intervină în timpul meciurilor.
„Am avut obiceiul acesta prost de a-l critica. La un moment dat, antrenorul mi-a spus: «Domnule Mutu, nu mai veniți la meci». L-am întrebat cum să nu mai vin, iar el mi-a răspuns: «De ce îl criticați? Eu sunt antrenorul». Mi-a atras atenția”, povestea tatăl lui Adrian Mutu.


