Un grav accident rutier produs în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Lelești din județul Gorj, a avut un final tragic. Un adolescent de 16 ani și-a pierdut viața, iar alte patru persoane au ajuns la spital cu răni.
Tânărul care și-a pierdut viața, Rareș Andrei Sgondea, era din Târgu Jiu și era cunoscut în comunitatea sportivă locală. Acesta juca baschet la grupele U16 și U18 ale CSM Târgu Jiu și activa, totodată, ca arbitru în cadrul Asociației Județene de Baschet Gorj și al Colegiului Județean al Arbitrilor.
Rareș participase recent la Costinești, unde au avut loc competițiile naționale de Babybaschet și Minibaschet. Duminică, 5 iulie, adolescentul s-a întors acasă, însă, câteva ore mai târziu, în jurul orei 1:00, a fost implicat într-un accident rutier produs în comuna Lelești, județul Gorj.
Potrivit primelor informații din anchetă, tânărul se afla pe scaunul din dreapta-față al unui autoturism condus de un șofer fără experiență. La un moment dat, conducătorul auto ar fi pierdut controlul volanului, iar mașina a ieșit de pe carosabil și s-a lovit puternic de gardul unei proprietăți.
CSM Târgu Jiu a transmis un mesaj emoționant după aflarea veștii. Reprezentanții clubului au precizat că au primit cu profundă tristețe vestea trecerii premature în neființă a lui Rareș Sgondea, tânăr sportiv legitimat la club.
„Nu există cuvinte care să poată alina o asemenea durere. În numele întregii familii a clubului nostru, transmitem cele mai sincere condoleanțe familiei îndurerate, colegilor de echipă, antrenorilor și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au iubit.
Ne vom aminti mereu de pasiunea, bucuria și dăruirea cu care a purtat echipamentul clubului nostru și a trăit fiecare moment petrecut pe teren. În aceste momente de grea încercare, suntem alături de familie și de întreaga comunitate sportivă”, au transmis cei de la CSM Târgu Jiu, pe site-ul oficial al clubului.
Alte patru persoane au fost rănite în accident
În urma impactului, ceilalți patru ocupanți ai autoturismului au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale și investigații suplimentare.
Vestea pierderii lui Rareș Andrei Sgondea a provocat multă tristețe în Târgu Jiu, acolo unde adolescentul era cunoscut atât ca jucător de baschet, cât și pentru activitatea sa de arbitru. Colegii, prietenii și oamenii din lumea sportului au transmis mesaje de condoleanțe și sprijin pentru familia îndurerată.
Între timp, polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul și cauzele care au dus la această tragedie.
Potrivit reprezentanților IPJ Gorj, în urma impactului, conducătorul auto și trei pasageri, cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani, din comuna Runcu, au fost răniți și transportați la spital.
De asemenea, un alt pasager, un tânăr de 16 ani din municipiul Târgu Jiu, a fost găsit în stop cardio-respirator la sosirea echipajelor de intervenție. Medicii au efectuat manevre de resuscitare, însă, din păcate, adolescentul a fost declarat decedat.


