Rică Răducanu a spus cum se simte după căzătura suferită. Medicii îl țin sub supraveghere
Rică Răducanu trece prin momente dificile. Fostul mare portar al Rapidului, ajuns la vârsta de 80 de ani, a fost internat în spital după ce a alunecat pe scări și s-a lovit serios.
În urma căzăturii, acesta a suferit două fracturi costale, o luxație la umăr și traumatisme la nivelul capului. Medicii au decis să îl țină sub supraveghere aproximativ două săptămâni, pentru a se asigura că starea lui evoluează bine.
Rică Răducanu a fost transportat de urgență la Spitalul Municipal Mangalia. Pe lângă loviturile provocate de căzătură, fostul sportiv avea și probleme respiratorii, motiv pentru care medicii au intervenit rapid.
„Am căzut, mi-am rupt coastele. Sunt în spital, se ocupă de mine, să vedem. 10-15 zile până mi-o trece. Am fost în papuci, a plouat puțin, m-am dus acasă, la mine la bloc, acolo am alunecat și am căzut pe spate. Am spart tot… S-au rupt coastele, dislocare de umăr… Am belele, tată. E urât acum la bătrânețe”, a declarat legenda din Giulești pentru România TV.
Rică Răducanu abia așteaptă să se întoarcă la mare
De mai bine de două decenii, terasa din Neptun este locul în care Rică Răducanu își petrece verile. Fostul portar nu stă doar în rolul de proprietar, ci se implică în activitatea de zi cu zi, îi ajută pe angajați și interacționează cu turiștii.
El spune că mulți oameni ajung la terasa Sirena, din zona La Steaguri, și pentru a-l vedea, pentru a face poze cu el, pentru o glumă sau un autograf.
„Tot aici, la terasa Sirena, din zona La Steaguri, din Neptun, sunt și vara asta. Mă ocup cu de toate, ajut cu ce pot colegii. Mulți turiști vin aici și de dragul meu, pentru poze, pentru un banc și un autograf. Îi și servesc, mai dau și cu mătura, la nevoie, fac de toate.
Muncesc vara, ca să mai strâng un ban pentru facturile de la iarnă, că s-au scumpit toate, este tot mai greu să trăiești numai din pensie. Momentan, încă nu sunt turiști, câte 3-4 dacă ai la mese. Pe aici, prin Neptun, e jale, e aproape pustiu. Unde or fi turiștii? Sunt mai mulți angajați la localuri decât turiști.
Nu avem prețuri foarte mari, verișorul meu are și o fermă în Constanța, mâncarea este proaspătă, multe nu trebuie să le mai cumpere, așa că ține prețurile cât mai jos. De pildă, un mic costă 6 lei, pe o porție de hamsii prăjite dai 14 lei, o ciorbă de perișoare costă 24 de lei, la fel cât ciorba de pește, iar o ciorbă de burtă este la 25 de lei.
Cea mai ieftină ciorbă costă 16 lei, numai din legume, fără carne. O omletă cu șuncă e la prețul de 14 lei, iar o salată grecească e 25 de lei”, a declarat Rică Răducanu pentru Click.ro.
Chiar dacă accidentul l-a pus pe pauză pentru o perioadă, Rică Răducanu speră să își revină cât mai repede și să se întoarcă la activitățile sale de pe litoral.


