HomeStiriTribunalul București a decis! Adrian Veștea REVINE în...

Tribunalul București a decis! Adrian Veștea REVINE în…

Tribunalul București a decis suspendarea provizorie a actului prin care a fost convocat Congresul Extraordinar al PNL pentru alegerea noii conduceri. În urma acestei hotărâri, Adrian Veștea revine, cel puțin temporar, în funcția de prim-vicepreședinte al Partidului Național Liberal.

Decizia instanței vizează Hotărârea Consiliului Național Extraordinar al PNL nr. 1/2026, adoptată pe 19 iunie, prin care a fost convocat congresul în cadrul căruia liberalii și-au ales noua echipă de conducere.

La Congresul Extraordinar al PNL fusese stabilită o nouă conducere, cu Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Tot atunci, Mircea Abrudean, Ioan Popa, Siegfried Mureșan, Oana Gheorghiu, Alexandru Muraru, Dragoș Pîslaru, Florin Roman și Gabriela Horga au fost desemnați vicepreședinți.

În același context, Adrian Veștea și mai mulți liberali care l-au susținut au fost excluși din partid. Deciziile adoptate au fost contestate în instanță de 18 membri PNL: Hubert Thuma, Adrian Veștea, Lucian Bode, Sorin Cîmpeanu, Alina Gorghiu, Nicoleta Pauliuc, Monica Anisie, Andrei Baciu, Ionuț Stroe, Mihail Veștea, Ioan Bogdan, Ion Iordache, Ciprian Pandea, George Scarlat, Dragoș Soare, Răzvan Prișcă, Sebastian Rusu și Aneta Matei.

Tribunalul București a admis în parte cererea depusă de contestatari și a dispus suspendarea provizorie a executării și efectelor Hotărârii Consiliului Național Extraordinar al PNL nr. 01/2026, până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul instanței.

Practic, hotărârea instanței suspendă efectele deciziilor care au dus la alegerea noii conduceri a PNL în cadrul Congresului Extraordinar. În aceste condiții, Adrian Veștea revine în funcția de prim-vicepreședinte, iar vicepreședinții cooptați în noua formulă de conducere își pierd, temporar, funcțiile.

„Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Bolojan Ilie-Gavril – preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi Motreanu Dan-Ştefan – secretar general al Partidului Naţional Liberal, invocată de pârâtul Partidul Naţional Liberal prin preşedinte Bolojan Ilie-Gavril. Respinge cererea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii Bolojan Ilie-Gavril – preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi Motreanu Dan-Ştefan – secretar general al Partidului Naţional Liberal, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâtul Partidul Naţional Liberal prin preşedinte Bolojan Ilie-Gavril. Suspendă provizoriu executarea şi efectele Hotărârii Consiliului Naţional Extraordinar al PNL nr. 01/2026 din 19.06.2026, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 26127/3/2026 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă. Respinge în rest cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul Partidul Naţional Liberal prin preşedinte Bolojan Ilie-Gavril, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 5 zile de la pronunţare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a III-a Civilă”, se arată în soluția pe scurt a instanței, potrivit Antena 3.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...