Paștele rămâne una dintre cele mai importante sărbători pentru români, însă multe dintre obiceiurile și superstițiile tradiționale asociate acestei perioade au dispărut sau sunt păstrate doar sporadic, în câteva sate. Modernizarea, urbanizarea și migrarea tinerilor către orașe au contribuit la pierderea unor practici vechi, care, odată, erau transmise din generație în generație.
Obiceiuri de Paște din România anului 1898
Un obicei semnificativ de Paște era „mersul cu pasca”, practicat în comunitățile rurale din Ardeal, așa cum este descris de Simion Florea Marian în cartea „Sărbătorile la români” din 1898. În dimineața de Paște, tinerii umblau din casă în casă cu coșuri pline cu pască, ouă roșii și lumânări, rostind urări ritualice. Astăzi, această practică aproape că a dispărut, fiind menționată doar în documente etnografice.
Un alt obicei pe cale de dispariție este „strigătul peste sat”, care se desfășura în a doua zi de Paște, în special în Muntenia și Oltenia. Tinerii urcau pe dealuri și, cu glas puternic, strigau păcate sau fapte rușinoase ale consătenilor, ca o formă de „judecată publică” mascată de umor. Acest ritual avea rolul de a elibera comunitatea de tensiunile acumulate. În ultimele decenii, acest obicei a fost considerat jignitor și interzis în multe locuri, conform Institutului de Etnografie și Folclor „C. Brăiloiu”.
Obiceiuri în declin și superstiții uitate
Un alt obicei dispărut este „jocul cu ouă în poală”, o competiție organizată în a doua zi de Paște, mai ales în Bucovina. Fetele stăteau pe iarbă cu ouă vopsite în poală, iar băieții încercau să le fure fără ca ele să observe. Astăzi, astfel de jocuri mai sunt organizate doar în cadrul festivalurilor de tradiții, susținute de Muzeul Național al Țăranului Român.
În Banat, se mai amintește despre obiceiul de a păstra liniștea totală timp de o oră după slujba Învierii, pentru a păstra „pacea în casă”. Oamenii nu vorbeau, nu mâncau și nu mișcau niciun obiect timp de 60 de minute. Această tradiție este aproape uitată și este menționată doar în Arhiva Etnologică Timișoara.
De asemenea, anumite superstiții care în trecut erau luate foarte în serios sunt acum considerate simple curiozități. De exemplu, credința că dacă un ou roșu cade pe jos și se sparge, aduce moarte în familie, este aproape necunoscută astăzi, deși a fost prezentă în multe zone din Moldova și Dobrogea până în anii ’70, conform lui Tudor Pamfile în „Sărbătorile la români”.
Cu toate acestea, pierderea acestor tradiții nu înseamnă că interesul pentru identitatea culturală s-a diminuat. În anumite regiuni, ONG-uri locale, parohii și școli organizează ateliere de încondeiat ouă, reconstituiri de obiceiuri și expoziții tematice, încercând să readucă la viață o parte din patrimoniul pascal.
