Jelena Dokic, fosta rivală a Simonei Halep și una dintre cele mai cunoscute jucătoare de tenis ale anilor 2000, trece printr-o perioadă extrem de delicată. Sportiva a anunțat recent că tatăl ei, Damir Dokic — fostul său antrenor și o figură controversată în lumea tenisului — a murit. Cu toate acestea, decizia ei de a nu participa la înmormântarea părintelui a stârnit un val de emoție și controverse în mediul sportiv și în rândul fanilor.
Jelena a explicat public motivele care au stat la baza acestei alegeri dureroase, vorbind deschis despre relația abuzivă și marcată de traume pe care a avut-o cu tatăl său. Într-o confesiune sinceră, sportiva a recunoscut că, deși nu mai comunicau de mai bine de un deceniu, vestea morții sale a adus cu ea un amestec de emoții contradictorii – tristețe, furie, confuzie și eliberare.
O viață marcată de abuzuri și suferință
Relația dintre Jelena și tatăl său a fost mereu una tensionată și dureroasă. În autobiografia publicată în 2017, fosta jucătoare a descris în detaliu anii de abuz fizic, emoțional și verbal la care a fost supusă, încă din copilărie. Damir, un om dominat de ambiție și control, își împingea fiica spre performanță cu metode brutale, fără să țină cont de limitele ei psihice sau fizice.
„Nicio victorie nu era suficientă”, scria Jelena. „Pentru el, nu conta tenisul, ci banii și puterea pe care succesul meu i le putea aduce.”
Presiunea constantă, umilințele și izolarea i-au provocat Jelenăi tulburări de stres post-traumatic, depresie severă și probleme alimentare, culminând cu o tentativă de sinucidere la doar 22 de ani. În 2009, sportiva a rupt tăcerea, vorbind public despre trauma trăită, iar opt ani mai târziu a publicat autobiografia „Unbreakable” („De neînvins”), devenind o voce puternică în lupta împotriva abuzului în sport.
O decizie care a stârnit reacții: „Nu este niciodată ușor să pierzi un părinte, chiar și unul de care te-ai îndepărtat”
După moartea lui Damir Dokic, Jelena a ales să nu meargă la înmormântarea acestuia. Într-o postare emoționantă pe rețelele de socializare, sportiva a explicat cu sinceritate de ce a luat această decizie dificilă:
„După cum știți, relația mea cu tatăl meu a fost dificilă și dureroasă. În ciuda tuturor lucrurilor, nu este niciodată ușor să pierzi un părinte, chiar și unul de care te-ai îndepărtat. Pierderea unui astfel de părinte vine cu o durere complicată, cu sentimente conflictuale și greu de gestionat. Este sfârșitul unui capitol din viața mea, iar pentru mine, în acest moment, este suficient.”
Dokic a mărturisit că alege să-și amintească o singură imagine pozitivă din trecutul ei și să închidă acest capitol „cu grație, respect, bunătate și demnitate” — valorile pe care spune că vrea să le reprezinte mai departe.
„Am multe emoții complexe. Aleg însă să rămân acea persoană care prețuiește respectul și empatia, chiar și atunci când e greu. Deocamdată, voi lăsa lucrurile așa. Vă rog să respectați intimitatea mea și a familiei mele.
Odihnește-te în pace”, a încheiat Jelena mesajul.
De la glorie la prăbușire și renaștere
Născută în 1983, în fosta Iugoslavie, Jelena Dokic a crescut în plin haos politic și economic, într-o familie divizată de origini etnice — tatăl sârb și mama croată. În 1994, familia s-a mutat în Australia, unde tatăl a început să o antreneze cu un regim de fier, visând să o transforme într-o campioană mondială.
Planul lui Damir s-a îndeplinit parțial: Jelena a ajuns în topul mondial WTA, reușind performanțe remarcabile și devenind una dintre cele mai talentate jucătoare ale generației sale. Însă, pe măsură ce faima ei creștea, abuzurile tatălui se amplificau, iar relația lor se destrăma iremediabil.
Comportamentul agresiv al lui Damir, ieșirile sale publice violente și scandalurile din jurul familiei Dokic au făcut înconjurul lumii, eclipsând de multe ori rezultatele sportive ale fiicei sale.
Lecția de viață a Jelenăi Dokic
Astăzi, Jelena Dokic este o voce respectată în lumea sportului, dar și un simbol al rezilienței și vindecării. Deși trecutul ei rămâne o rană deschisă, fosta sportivă încearcă să-l transforme într-o sursă de inspirație pentru alții.
Refuzul ei de a participa la înmormântarea tatălui nu este un gest de ură, ci unul de autoprotecție și închidere a unui capitol dureros. Prin mesajul său, Jelena a dorit să transmită că iertarea nu înseamnă uitare, iar respectul față de sine trebuie să fie prioritar, chiar și atunci când vine vorba despre familie.
Povestea Jelenăi Dokic rămâne una dintre cele mai puternice și emoționante din lumea tenisului: un drum presărat cu suferință, dar și cu curajul de a spune adevărul și de a merge mai departe — demn, în pace cu sine, chiar și atunci când trecutul refuză să tacă.
