Valentin Covaciu, antrenor de portari și fratele lui Constantin Covaciu, maseurul formației Dinamo 2 care a murit în accidentul produs vineri, 31 iulie, la Câmpulung Muscel, a vorbit despre clipele cumplite prin care a trecut familia sa după tragedie.
Pe lângă durerea provocată de pierderea celui drag, rudele au fost nevoite să se confrunte și cu o situație extrem de confuză, în încercarea de a afla unde fusese transportat trupul neînsuflețit al acestuia.
Fratele lui Constantin Covaciu critică autoritățile
La o zi după accident, Valentin Covaciu și-a exprimat nemulțumirea față de modul în care autoritățile ar fi gestionat cazul. Potrivit acestuia, membrii familiei au fost trimiși de la Pitești la Câmpulung și înapoi, fără să primească informații clare.
„Ne-au chemat la Pitești, ne-au spus că este acolo. Am mers, am așteptat, după care ni s-a spus că este la Câmpulung. Am venit la Câmpulung, iar aici ne-au zis că este la Pitești. Stăm și așteptăm pe la uși. Asta este România! A murit cu zile. Șoferul avea 83 de ani, a parcurs aproximativ 200 de metri de la hotel și a intrat în râpă. Nimeni nu s-a întrebat cum poate un șofer de 83 de ani să mai conducă”, a declarat Valentin Covaciu.
Constantin Covaciu avea 58 de ani și făcea parte din stafful medical al echipei Dinamo 2, unde activa alături de Adrian Ropotan. După producerea accidentului, cadrele medicale au încercat să îi salveze viața, însă rănile suferite au fost mult prea grave.
Constantin Covaciu a fost și fotbalist
Înainte de a deveni maseur, Constantin Covaciu a avut o carieră de fotbalist la Sportul Studențesc, unde a evoluat alături de nume cunoscute precum Marcel Coraș și Mihail Marian.
Legătura familiei sale cu Dinamo a continuat și prin fiul său, Daniel Covaciu, care a lucrat, la rândul lui, ca maseur în cadrul Academiei Dinamo.
Moartea lui Constantin Covaciu a provocat multă tristețe în rândul celor care l-au cunoscut și au lucrat alături de el. Foști colegi, jucători și membri ai clubului au transmis mesaje de condoleanțe familiei îndoliate.
Mesajul transmis de clubul Dinamo
La scurt timp după aflarea veștii, reprezentanții clubului Dinamo au publicat un mesaj în memoria celui care a făcut parte timp de mai mulți ani din stafful formației.
„Odihnește-te în pace, Constantin Covaciu! Cu toții am fost profund afectați de vestea trecerii la cele veșnice a domnului Constantin Covaciu. Fost jucător profesionist la Sportul Studențesc, acesta a venit în stafful medical al clubului Dinamo în timpul mandatului lui Ioan Andone și a rămas de atunci alături de club.
De-a lungul anilor, a făcut parte din stafful medical al primei echipe, al formației secunde și al Centrului de Copii și Juniori. Pe lângă profesionalismul care l-a caracterizat, Constantin Covaciu a fost un mare susținător al clubului Dinamo și a rămas alături de echipă inclusiv în cele mai dificile perioade din istoria sa.
Dinamo transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate și va fi alături de aceasta cu tot ceea ce este necesar în această perioadă grea”, a transmis clubul.


