O excursie în Munții Bucegi s-a transformat într-un moment de panică pentru un grup de 14 elevi și profesoara care îi însoțea. Femeia a fost lovită de fulger în timp ce se afla pe traseu, în zona dintre Vârful Omu și Peștera Ialomiței, după ce vremea s-a schimbat brusc.
Grupul cobora de pe munte în momentul în care a fost surprins de furtună. În urma descărcării electrice, profesoara s-a prăbușit, iar elevii au fugit până la o stână din apropiere pentru a cere ajutor.
Salvamontiștii din Dâmbovița au intervenit rapid și au ajuns la locul incidentului, unde i-au acordat victimei primul ajutor. Femeia a fost transportată pe targă până la Baza Salvamont Peștera, apoi a fost preluată de un echipaj SMURD și transferată către o ambulanță de tip C, cu medic, pentru a fi dusă la spital.
Potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, profesoara era conștientă în momentul în care a fost găsită, însă prezenta arsuri la nivelul feței și al membrelor inferioare, pe aproximativ 30% din suprafața corpului.
„Astăzi, echipajele de salvatori au intervenit în zona montană Padina, județul Dâmbovița, pentru acordarea primului ajutor unei persoane de sex feminin, lovită de un trăsnet. Victima a fost găsită conștientă, prezentând arsuri la nivelul feței și membrelor inferioare pe o suprafață de 30%, din primele informații. Aceasta a fost preluată de către salvamontiștii din Dâmbovița și predată unui echipaj SMURD, ulterior fiind transferată către o ambulanță tip C cu medic a Serviciului Județean de Ambulanță Dâmbovița, pentru transportul la spital”, a transmis DSU.
După ce femeia a fost predată echipajelor medicale, salvamontiștii s-au întors pe traseu pentru a-i recupera pe elevi. Copiii au fost coborâți în siguranță până la autocar, după care au fost duși la pensiunea unde erau cazați, în Bușteni.
Incidentul readuce în atenție pericolele care pot apărea pe traseele montane atunci când vremea se schimbă brusc. Autoritățile le recomandă turiștilor să verifice prognoza înainte de orice drumeție și să amâne traseele atunci când sunt anunțate furtuni sau descărcări electrice.
De asemenea, DSU reamintește că respectarea indicațiilor salvamontiștilor, evitarea zonelor expuse în timpul furtunilor și apelarea numărului 112 în caz de urgență sunt măsuri esențiale pentru siguranța celor care merg pe munte.


