Angela Ciochină – „Păpușa muzicii ușoare românești” care a părăsit scena în tăcere, uitată de lume și mistuită de suferință
A fost una dintre cele mai delicate și talentate voci ale muzicii ușoare românești, o prezență rafinată care a cucerit inimile publicului în anii comunismului. Angela Ciochină, artista cu chip de porțelan și voce inconfundabilă, a strălucit pe scenele mari ale țării și în spectacolele televizate ale epocii, însă destinul i-a fost nedrept. S-a stins la doar 60 de ani, în sărăcie și singurătate, departe de luminile reflectoarelor care odinioară o îmbrățișau cu admirație.
De la glorie la uitare
În anii ’70, o tânără cu aer de păpușă a apărut în muzica ușoară românească, cucerind prin gingășie, naturalețe și o voce cu timbru unic. Angela Ciochină a fost rapid îndrăgită și invitată frecvent în spectacole, emisiuni TV și turnee, devenind una dintre figurile emblematice ale scenei muzicale din România comunistă. I se spunea cu drag „Păpușa muzicii ușoare românești”, datorită farmecului său blând și prezenței scenice discrete.
Totuși, după ani de succes și apreciere, Angela avea să cunoască partea dureroasă a vieții. Grav bolnavă și cu o pensie modestă, a fost nevoită să se retragă în casa părintească din comuna Urecheni, județul Neamț, unde a ajuns într-o stare deplorabilă, în urma unor dezamăgiri personale și financiare. Fostă profesoară la Școala Populară de Artă și apreciată în turnee internaționale – inclusiv în Turcia – Angela Ciochină s-a prăbușit emoțional după pierderea surorii sale și, mai târziu, a părinților, rămânând fără sprijin.
O prietenie discretă, dar statornică
Octavian Ursulescu, prezentatorul care i-a fost alături ani la rând, a povestit cu durere despre ultimii ani ai artistei, dar și despre o legătură sufletească pe care timpul n-a șters-o:
„Angela provenea dintr-o familie bună, tatăl său era preot. Am păstrat legătura, am fost la ea acasă, am dus-o cu mașina mea la spectacole. Împărțeam casete video și muzică. Ultima oară ne-am văzut la Lizeanu – avea nevoie de bani pentru pașaport. Mi-a spus: «O să vi-i dau înapoi, domnule Tavi!»… Așa era ea, educată, politicoasă, chiar și în momente grele.”
Locuia singură într-un bloc din Colentina, iar când sănătatea i s-a agravat, a fost dusă într-un cămin din Capitală, unde a fost îngrijită de Marcela, soția compozitorului George Natsis. Tot acolo, avea să-și trăiască ultimele clipe.
Ultimul act al unei vieți zbuciumate
Pe 7 iulie 2015, Angela Ciochină a fost găsită fără suflare de menajera care obișnuia să o ajute. Doctorii chemați la fața locului nu au mai putut face altceva decât să constate decesul. Se lupta de ani buni cu depresia, apărută după moartea tatălui său, și fusese diagnosticată cu ciroză hepatică.
Într-unul dintre ultimele sale interviuri, artista mărturisea cu speranță:
„Dacă voi avea scaunul cu rotile, sper să pot ajunge la pianina mea. Nu trebuie să ne fie rușine de scaunul cu rotile. Îl facem parte din decor, decor cu note muzicale. Vreau doar să pot urca din nou pe scenă.”
A murit discret, fără ca cineva apropiat să-i aprindă o lumânare în ultimele clipe. Și totuși, prin cântecele sale, Angela Ciochină rămâne vie în memoria celor care i-au cunoscut vocea și delicatețea artistică.
O carieră plină de lumină
Născută pe 17 aprilie 1955, Angela a urmat Conservatorul din București, fiind colegă de cameră cu Mihaela Runceanu – o altă artistă cu destin tragic. A activat în cadrul Ansamblului „Doina” al Armatei și a fost recompensată cu numeroase premii în festivaluri, printre care cel de la Mamaia, în 1976.
A lansat șlagăre precum „Ești numai tu”, „Odată cu cântecul”, „Salcâmul de pe strada mea”, „Am vrut” sau „Un copil”, colaborând cu compozitori de renume ai vremii: George Grigoriu, Dan Stoian, Horia Moculescu, Jolt Kerestely.
Declinul a început după moartea surorii sale, Julieta, absolventă a Institutului de Arte Frumoase. De atunci, Angela s-a refugiat în satul natal, găsindu-și alinarea doar în amintiri și în pianina din cămăruța modestă.
Angela Ciochină a plecat din viață cu demnitate și discreție, lăsând în urmă o poveste tulburătoare despre fragilitatea gloriei, dar și despre forța tăcută a celor care, chiar și în suferință, nu renunță la visul lor artistic.
