În urmă cu câteva decenii, România era considerată una dintre cele mai puternice țări în gimnastica mondială, fiind un veritabil titan pe podiumurile competițiilor internaționale. Sub îndrumarea unor antrenori legendari precum Octavian Bellu și Mariana Bitang, gimnastica românească a cunoscut o perioadă de glorie, în care medaliile de aur păreau să fie aproape garantate la fiecare participare. Nume mari precum Nadia Comăneci, Simona Amânar și Cătălina Ponor au strălucit pe scena mondială, scriind istorie pentru România. Însă, odată cu retragerea antrenorilor Bellu și Bitang, gimnastica românească a început să se confrunte cu un declin semnificativ, lăsând în urmă vremurile de aur.
După ce Bellu și Bitang s-au retras în 2014, performanțele echipei naționale au început să scadă constant. Fără îndrumarea lor, echipa feminină de gimnastică a României a avut dificultăți în a se menține la același nivel în competițiile internaționale, iar podiumurile, odinioară ocupate de românce, au fost treptat dominate de alte națiuni. Această schimbare a dus la o preocupare tot mai mare în rândul Federației Române de Gimnastică și a iubitorilor acestui sport, care sperau să vadă România din nou în fruntea clasamentelor internaționale.
După mai mulți ani de rezultate nesatisfăcătoare și pe fondul dorinței de a redresa situația, Federația Română de Gimnastică a luat o decizie îndrăzneață: să încerce să-i convingă pe Octavian Bellu și Mariana Bitang să revină în fruntea lotului național. Îndelung așteptată, această mișcare a fost văzută ca o ultimă soluție pentru a redresa performanțele gimnasticii românești și pentru a readuce țara pe harta marilor puteri sportive. Însă răspunsul celor doi antrenori a venit rapid și a fost unul tranșant.
Mariana Bitang, într-o declarație fermă, a refuzat categoric oferta de a reveni la lot, spunând: „Doamne ferește. Nici vorbă să ne mai întoarcem. Noi am ajutat cât am putut, sub altă formă. Dar doar atât, nu luăm în calcul o întoarcere, avem alte priorități.” Această declarație clară și directă a fost un șoc pentru cei care sperau la revenirea lor și la o nouă eră de succes pentru gimnastica românească.
Decizia lor de a refuza o nouă implicare vine, însă, după un deceniu de succesuri răsunătoare. În perioada în care au antrenat lotul feminin de gimnastică al României, Bellu și Bitang au fost responsabili pentru obținerea a 279 de medalii la competiții internaționale de top, dintre care 106 de aur. Aceste cifre impresionante au plasat gimnastica românească pe harta globală a sportului, transformând-o într-un simbol de excelență și ambiție.
Retragerea lor, însă, nu a venit doar din dorința de a se dedica altor proiecte, ci și din cauza unor tensiuni interne. În 2014, Octavian Bellu a decis să se retragă, după ce i-a fost refuzată funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român (COSR), o poziție pe care o visa ca o culminare a carierei sale. Mariana Bitang a subliniat atunci cu ironie că „Dacă Bellu era prea bătrân să mai fie preşedinte al COSR, cu siguranţă că era şi mai bătrân pentru poziţia de antrenor al lotului de gimnastică. Gata, lăsăm locul tinerilor, noi suntem pensionari,” explicând astfel decizia lor de a lăsa loc unei noi generații de antrenori.
Însă realitatea este că, după plecarea celor doi, nicio altă echipă de antrenori nu a reușit să atingă nivelul de excelență la care Bellu și Bitang au ridicat gimnastica românească. Declarațiile recente ale Mariei Bitang indică faptul că, în ciuda ofertelor și rugăminților, aceștia nu doresc să se mai implice în mod direct în pregătirea lotului, dar sunt deschiși să ajute sub alte forme.
După retragerea din antrenorat, Octavian Bellu a primit o ofertă de a preda sport la o școală din Austria, demonstrând că abilitățile și reputația sa au fost recunoscute și apreciate pe plan internațional. În ceea ce privește Mariana Bitang, activitățile ei recente nu sunt cunoscute publicului larg, dar este clar că ea a rămas o figură respectată în lumea sportului.
Declinul gimnasticii românești este un subiect sensibil și dureros pentru mulți, în special pentru fanii care și-au văzut țara căzând din elita mondială a sportului. Faptul că Bellu și Bitang au refuzat revenirea lasă Federația Română de Gimnastică într-o poziție dificilă, obligând-o să caute alte soluții pentru a revitaliza acest sport. Rămâne de văzut ce pași vor fi făcuți în viitor pentru a asigura că România poate concura din nou la cel mai înalt nivel și pentru a readuce acele vremuri de glorie care au făcut gimnastica românească faimoasă în întreaga lume.
Această poveste este un amestec de nostalgie, respect pentru legendele sportului românesc și speranță pentru viitorul gimnasticii. România are nevoie acum, mai mult ca oricând, de o strategie puternică și de un nou val de antrenori și gimnaste care să preia ștafeta și să ducă mai departe moștenirea impresionantă lăsată de Bellu și Bitang.
