HomeStiriO ambulanță aflată în misiune a intrat în coliziune cu un autoturism,...

O ambulanță aflată în misiune a intrat în coliziune cu un autoturism, iar cinci persoane au…

Cinci persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs sâmbătă după-amiază pe Calea Feldioarei din Brașov. În impact au fost implicate o ambulanță aflată în misiune și un autoturism.

În autospeciala medicală se aflau trei persoane, iar în cealaltă mașină se aflau tot trei ocupanți. În urma coliziunii, cinci dintre persoanele implicate au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Cinci victime, transportate la spital

La locul accidentului au intervenit trei echipaje SMURD, o ambulanță SAJ, o autospecială de stingere cu apă și spumă, precum și un echipaj de descarcerare.

Victimele au fost evaluate și stabilizate de echipajele medicale, după care au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Potrivit informațiilor transmise de autorități, toate cele cinci persoane erau conștiente în momentul în care au fost preluate de salvatori.

„În urma accidentului au rezultat cinci victime. La fața locului au fost mobilizate trei echipaje SMURD, o ambulanță SAJ, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj de descarcerare.

Echipajele de intervenție au acordat asistență medicală celor cinci victime, care au fost ulterior transportate, conștiente, la spital, pentru investigații medicale suplimentare și îngrijiri de specialitate”, au transmis reprezentanții autorităților.

Circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul urmează să fie stabilite în urma cercetărilor.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...