În tot mai multe școli din România, kendama, jucăria japoneză din lemn care a cucerit copiii din întreaga lume, a fost trecută pe lista obiectelor interzise. Motivele invocate de unele inspectorate școlare și directori sunt, potrivit acestora, „riscul de accidentare” și „distragerea atenției elevilor în timpul orelor”.
Kendama, interzisă în unele școli din România
Decizia a stârnit reacții intense din partea părinților, profesorilor și psihologilor, care consideră măsura nejustificată și chiar dăunătoare. Într-o perioadă în care părinții și cadrele didactice se plâng că elevii petrec prea mult timp în fața ecranelor, kendama a reușit să-i scoată pe copii din mediul virtual și să-i readucă în jocul real, al îndemânării și al competiției sănătoase.
În multe școli, copiii se întâlneau în pauze pentru a-și exersa abilitățile și pentru a organiza mici concursuri amicale. Jucăria le antrena răbdarea, coordonarea, concentrarea și spiritul de echipă. Cu toate acestea, în unele unități de învățământ, entuziasmul elevilor a fost „pedepsit”: kendamele au fost confiscate, iar elevilor li s-a interzis să le mai aducă la școală.
Reacția specialiștilor: „Interzicerea este absurdă”
Psihologii și experții în educație susțin că interzicerea kendamei nu are nicio justificare logică și arată, de fapt, o lipsă de înțelegere a nevoilor copiilor.
„Kendama dezvoltă atenția, controlul emoțiilor, precizia mișcării și rezistența la frustrare — exact abilitățile care le lipsesc copiilor crescuți cu telefoane și tablete”, explică psihologii citați de Mediafax.
Expertul în educație Gabi Bartic a ironizat decizia pe rețelele sociale:
„Serios? Mai periculoasă decât un pix folosit greșit? Mai grea decât un ghiozdan de 15 kilograme aruncat ca o minge? E o jucărie care-i ține departe de ecrane și-i ajută să socializeze.”
Ea a atras atenția că adevărata problemă nu este kendama, ci modul în care școala reacționează la energia și curiozitatea copiilor:
„Ne deranjează când râd, când se mișcă, când spun ‘mă plictisesc’. Ne-am dori copii cuminți și tăcuți, perfecți dar inexistenți.”
Bartic a povestit și un alt exemplu din sistemul școlar: fiului ei i s-a cerut să nu mai aducă cubul Rubik la ore, pentru că „îi deranja pe colegi”. În schimb, a relatat o situație opusă într-o altă școală, unde un profesor i-a găsit pe elevi jucând poker în pauză:
„Nu i-a certat, ci s-a așezat lângă ei și le-a explicat regulile jocului, vorbind despre probabilități. A fost o oră de gândire logică, fără să fie în orar.”
De la joc educativ la „pericol public”
Kendama nu este o modă recentă. Jucăria își are originile în Europa secolului al XVII-lea, însă a fost perfecționată de japonezi, care i-au dat forma actuală: un mâner de lemn (ken), o bilă (tama) și o sfoară care le leagă. În Japonia, kendama este considerată un instrument de disciplină, coordonare și concentrare mentală, folosit inclusiv în competiții sportive și activități școlare.
În România, însă, jucăria a ajuns să fie tratată cu suspiciune. Unele școli o privesc ca pe un obiect „distractiv în exces”, care „îi distrage pe copii de la ore”. În același timp, aceleași instituții ignoră alte probleme reale – ghiozdanele grele, lipsa activităților fizice sau dependența de ecrane.
Psihologii avertizează că această atitudine trimite un semnal greșit: „orice formă de joacă este greșită”. În realitate, jocurile de tip kendama îi ajută pe copii să-și dezvolte răbdarea, perseverența și capacitatea de concentrare – calități esențiale pentru reușita școlară.
O lecție despre echilibru
În timp ce în Japonia se organizează campionate naționale și internaționale de kendama, unde tinerii sunt încurajați să se autodepășească, în România aceeași jucărie este privită ca o amenințare.
„Este ironic – acolo unde alții văd disciplină, noi vedem indisciplină”, a mai spus Gabi Bartic.
Psihologii recomandă ca școlile să transforme pasiunea copiilor în activități educative, nu să o interzică. Prin integrarea jocurilor de îndemânare în orele de sport, în ateliere sau cluburi, elevii ar putea învăța despre coordonare, strategie și autocontrol într-un mod plăcut.
Kendama nu este doar o jucărie — este o formă de învățare prin joacă, un exercițiu de concentrare și o punte între copii, departe de lumea ecranelor.
În loc să o interzică, specialiștii spun că școala ar trebui să o folosească drept instrument educativ, pentru a-i învăța pe copii cea mai importantă lecție: cum să se joace, să învețe și să fie prezenți în lumea reală.
