Un inspector din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală a fost găsit fără viață în locuința părinților săi, la începutul acestei săptămâni. Potrivit primelor informații din anchetă, autoritățile iau în calcul ipoteza unui gest voluntar, însă cercetările sunt în continuare în desfășurare.
Gabriel Stoica lucra ca inspector în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală. Marți, 18 august, acesta a fost descoperit decedat în casa părinților săi din localitatea Mihăilești, județul Giurgiu. Polițiștii au început verificările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia.
Potrivit unor surse din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, citate de Gândul, în perioada anterioară decesului ar fi existat tensiuni și conflicte profesionale.
Inspector antifraudă, găsit fără viață în casa părinților
Conform informațiilor apărute până în prezent, Gabriel Stoica ar fi mers la locuința părinților din Mihăilești după ce revenise de la mare, unde petrecuse câteva zile alături de familie.
Marți, 18 august, o persoană ar fi observat trupul neînsuflețit și a alertat imediat autoritățile. Polițiștii ajunși la fața locului au stabilit identitatea bărbatului și au demarat cercetările.
În acest caz a fost deschis un dosar pentru moarte suspectă, iar anchetatorii încearcă să stabilească toate circumstanțele în care s-a produs decesul.
Ce probleme ar fi avut inspectorul înainte de tragedie
Surse din cadrul ANAF susțin că Gabriel Stoica ar fi avut neînțelegeri cu persoane din conducerea instituției. Potrivit acelorași informații, inspectorul ar fi fost supus unor presiuni în legătură cu verificarea unui grup de firme din județul Giurgiu.
De asemenea, Gheorghe Drăghici, unul dintre oficialii aflați în conducerea instituției, ar fi formulat o sesizare la Agenția Națională de Integritate pe numele inspectorului. Sursele citate susțin că aceste episoade ar fi contribuit la o perioadă tensionată pentru Gabriel Stoica, însă legătura dintre aceste presupuse conflicte și deces urmează să fie clarificată de anchetatori.
Trupul neînsuflețit a fost depus la capela Cimitirului Ghencea Civil, unde familia, colegii și apropiații au venit pentru a-i aduce un ultim omagiu.
Potrivit informațiilor apărute în presă, la ceremonie ar fi participat și Gheorghe Drăghici, care ar fi rostit câteva cuvinte în memoria fostului său coleg.


