Ilie Dumitrescu, calm în fața scandalului în care este implicat fiul său, Toto. Cum a fost surprins fostul internațional
De câteva zile, numele lui Toto Dumitrescu, fiul cel mic al lui Ilie Dumitrescu, se află în centrul atenției după ce actorul a fost reținut de polițiști și plasat în arest preventiv. Tânărul este acuzat că ar fi părăsit locul unui accident rutier produs în Capitală, iar anchetatorii au confirmat că a fost testat pozitiv pentru substanțe interzise.
Reacția lui Ilie Dumitrescu
În timp ce fiul său trece prin clipe extrem de dificile, mulți se așteptau ca Ilie Dumitrescu să fie vizibil marcat, îngândurat sau chiar retras din viața publică. Surprinzător însă, fostul internațional a fost surprins într-o atitudine aparent calmă, continuându-și rutina zilnică ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Potrivit imaginilor surprinse de Cancan.ro, Ilie Dumitrescu a fost văzut recent îmbrăcat elegant, în drum spre sala de sport, unde a petrecut aproape două ore. Ulterior, acesta s-a deplasat acasă, unde a stat puțin, după care a ieșit din nou, vizitând un magazin de ochelari de soare și apoi un supermarket, înainte de a se întoarce la locuința sa.
Această atitudine detașată i-a surprins pe mulți, mai ales în contextul în care scandalul în care este implicat fiul său face înconjurul presei.
Primele declarații ale lui Toto Dumitrescu
Între timp, Toto Dumitrescu a oferit primele declarații după ce a fost prins de polițiști. Tânărul actor respinge acuzațiile legate de consumul de substanțe interzise și susține că a fugit de la locul accidentului doar din cauza panicii.
„Nu am consumat nimic. Am fugit pentru că eram speriat”, a declarat Toto Dumitrescu.
O situație delicată pentru întreaga familie
Cazul lui Toto a stârnit numeroase reacții în spațiul public, fiind comentat atât în mediul online, cât și în presa de scandal. În timp ce actorul încearcă să își explice gesturile în fața legii, tatăl său, Ilie Dumitrescu, pare să gestioneze situația cu o discreție surprinzătoare, preferând să își continue activitățile cotidiene fără să ofere reacții publice.
Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile în perioada următoare și dacă fostul internațional va rupe tăcerea în legătură cu problemele fiului său.


