Dan Alexa și Gabi Tamaș au format una dintre cele mai apreciate echipe din sezonul trecut Asia Express, iar după finala câștigată la Seul cei doi au început să povestească mai deschis despre întâmplările trăite pe traseu și despre momentele mai puțin cunoscute din culisele competiției.
Foștii fotbaliști au mărturisit că aventura i-a apropiat și mai mult, dar i-a pus și în situații tensionate, în care chiar și un obiect uitat putea deveni o problemă importantă.
Dan Alexa și Gabi Tamaș, amintiri din Asia Express
Invitați în emisiunea „Fiertzi pe Mondial”, difuzată pe Antena Play, unde au comentat meciurile de la Campionatul Mondial, cei doi au ajuns rapid să vorbească despre experiența Asia Express.
Gabi Tamaș a profitat de moment și l-a dat de gol pe Dan Alexa, dezvăluind un obicei care îi punea răbdarea la încercare. Potrivit acestuia, Alexa uita frecvent diverse lucruri în locuințele familiilor care îi primeau peste noapte.
Într-o competiție în care concurenții nu aveau bani, telefoane sau prea multe resurse la dispoziție, pierderea unor obiecte personale putea complica serios lucrurile.
„De multe ori am stat la familii în Asia Express. Ce făceai tu? Uitai ce? Periuță de dinți, pastă de dinți, șosete!”, a spus Gabi Tamaș, amuzat de situație.
Obiceiul care l-a urmărit pe Dan Alexa pe traseu
Dan Alexa a recunoscut că Gabi Tamaș era cel care avea grijă ca lucrurile să nu rămână în urmă. Acesta a explicat că, în ritmul alert al competiției, oboseala și presiunea își spuneau cuvântul.
„Strângea după mine, așa este. În haosul meu, sunt foarte organizat”, a spus Dan Alexa, tratând situația cu umor.
Chiar dacă au avut parte de momente dificile și de episoade amuzante, cei doi au reușit să rămână concentrați pe competiție. Prietenia, strategia și ambiția i-au ajutat să treacă peste obstacole, iar la final Dan Alexa și Gabi Tamaș au câștigat trofeul Asia Express și marele premiu, în finala desfășurată în Coreea de Sud.


