Eugenia Șerban, confesiuni cutremurătoare despre lupta fiului ei cu dependența: „Dacă am făcut ca tine, n-a fost bine. Acum trebuie să faci ca mine!”
Viața celebrei actrițe Eugenia Șerban a fost marcată de una dintre cele mai grele încercări pe care o mamă le poate trăi – dependența de droguri a fiului său, Lorans. De mai bine de 15 ani, artista duce o luptă neîntreruptă alături de copilul ei, încercând să-l readucă pe drumul cel bun.
De-a lungul timpului, Eugenia Șerban a făcut nenumărate eforturi: internări în clinici de dezintoxicare, sprijin psihologic, discuții cu medici și specialiști. De fiecare dată a sperat că aceea va fi ultima încercare, că fiul ei se va vindeca și își va recăpăta echilibrul. Din păcate, recăderile s-au repetat, iar durerea s-a adâncit cu fiecare an care a trecut.
Problemele au început la 16 ani
Totul a început în urmă cu mai bine de 14 ani, când Lorans, fiul Eugeniei, era doar un adolescent curios. „La început părea o joacă, o curiozitate de vârstă”, povestea actrița. Însă experimentul s-a transformat treptat într-o dependență severă, care i-a afectat atât sănătatea, cât și viața personală.
Eugenia Șerban a recunoscut că, în acel moment, nu și-a imaginat cât de grea avea să fie lupta ce urma.
„A fost o perioadă în care am crezut că e doar o fază, că va trece. Dar drogurile nu te iartă, îți intră în viață și o distrug fără milă. Am trăit ani întregi cu frica în suflet, cu lacrimi și neputință.”
Condițiile impuse fiului pentru a-l primi acasă
După ani de încercări, internări și recăderi, Eugenia Șerban a decis să impună condiții stricte fiului ei, pentru a-l putea primi din nou în casa ei. În cadrul unei apariții la emisiunea SpyNews TV, prezentată de Mara Bănică, actrița a vorbit deschis despre relația actuală cu fiul ei și despre limitele pe care le-a stabilit, din dorința de a-l proteja, dar și de a-și proteja propria liniște.
„Ia doar tratament acum, și sper din tot sufletul că nu mai consumă pe lângă. De aceea vreau să stea cât mai mult cu mine, să-l pot supraveghea, să-l țin aproape. Inclusiv când plecăm în vacanță, plecăm împreună. I-am spus clar: ‘Dacă am făcut ca tine, n-a fost bine. Acum faci ca mine!’ Altfel, nu mai pot. Dacă nu vrea, trebuie să-și ia viața în piept singur, departe de mine, departe de casă.”
Eugenia Șerban a explicat că această decizie dură nu a venit din lipsă de iubire, ci dintr-un instinct matern de supraviețuire: dacă nu impunea reguli clare, ar fi fost copleșită de epuizare și disperare.
„Încă mai avem conflicte, dar sunt altfel acum. Încerc să-l ghidez, nu să-l controlez. Sper ca de data asta să fie drumul lui spre vindecare.”
O mamă care luptă între dragoste și durere
Actrița spune că fiul ei este pe drumul cel bun. Urmează un tratament de stabilizare, și, dacă va continua în același ritm, în câteva luni ar putea să își găsească și un loc de muncă.
„Dacă o mai ține așa două-trei luni, ar putea să înceapă să și muncească. Asta i-ar da un sens, o direcție. Eu îl susțin, dar numai dacă respectă regulile.”
Pentru Eugenia, însă, fiecare zi este o provocare: între speranță și teamă, între iubirea necondiționată de mamă și nevoia de a-și proteja sufletul.
Un an în urmă – momentul-limită
În martie 2024, după o perioadă de tensiuni și crize repetate, actrița a luat o decizie cumplit de grea: a cerut un ordin de protecție împotriva propriului fiu. Măsura a fost, spune ea, o ultimă soluție pentru a evita o tragedie.
„A fost un gest disperat. Nu am făcut-o ca să-l pedepsesc, ci ca să nu ajung la un gest extrem. Ajunsesem la capătul puterilor, simțeam că nu mai pot. În țara asta nu avem legi care să ne ajute pe noi, părinții. Suntem legați de mâini și de picioare.”
După câteva săptămâni, Eugenia a anulat ordinul, alegând inima în locul fricii. L-a primit din nou acasă, convinsă că, deși nu-l poate salva cu forța, prezența și iubirea ei îi pot fi ancora.
„Nu am putut să-l las pe stradă. E copilul meu, cu tot ce a făcut. Mulți nu m-au înțeles de ce l-am reprimit, dar eu nu vreau să-l pierd. L-am văzut degradându-se și nu am mai suportat. Fiecare părinte reacționează diferit, dar până nu trăiești asta, nu poți judeca.”
15 ani de luptă și speranță
Eugenia Șerban a ascuns ani de zile suferința, sperând că își va proteja fiul și imaginea publică. Dar, după mai bine de un deceniu de tăcere, a decis să vorbească deschis — nu din dorința de a atrage compasiune, ci pentru a da curaj altor părinți care trăiesc același calvar.
„Au trecut 15 ani de când a început totul. Până anul trecut, nu am vorbit niciodată public. E o luptă lungă și grea, dar nu pot renunța. Îl iubesc, chiar dacă m-a rănit. Încă sper că va veni ziua în care să pot spune că e bine.”
„Îl iubesc, chiar și când doare”
Astăzi, fiul ei are 32 de ani. Relația dintre ei e construită pe speranță, pe iubire și pe o luptă zilnică pentru echilibru.
„Dimineața, primul lucru pe care îl fac e să aprind candela. Într-o perioadă nu mai puteam, eram supărată pe Dumnezeu. Dar acum am reînvățat drumul către El. Îl iubesc pe fiul meu, cu toate greșelile lui. Uneori mă supără, dar apoi vine și îmi spune că mă iubește. Și atunci supărarea se topește.”
Eugenia Șerban știe că drumul fiului ei spre vindecare este lung, dar refuză să-și piardă credința.
„Îl voi iubi mereu. E copilul meu, chiar și când greșește. Sper doar că într-o zi vom trăi liniștiți, fără frică, fără lacrimi. Până atunci, nu renunț.”
