Artistul a vorbit cu o sinceritate sfâșietoare despre una dintre cele mai dureroase experiențe ale vieții sale, mărturisind abia acum ce a simțit în ziua în care trupul neînsuflețit al soției sale a fost dezgropat.
La un an și jumătate de la moartea Cornelia Catanga, aceasta a fost deshumată la decizia soțului ei, Aurel Pădureanu, pentru ca artista să își poată împlini ultima dorință: aceea de a avea un cavou din marmură. Deși a trecut mult timp de atunci, bărbatul spune că rana este încă deschisă, iar amintirea acelei zile îl urmărește și acum.
Aurel Pădureanu a povestit că a fost singur atunci când sicriul a fost scos din pământ și că nu a avut puterea să privească ce mai rămăsese din trupul femeii pe care a iubit-o o viață întreagă. Durerea a fost cu atât mai mare cu cât a aflat că soția lui fusese îngropată fără haine, învelită într-un sac, o imagine care l-a marcat profund.
Artistul a mărturisit că a reușit să vadă doar capul Corneliei și că acel moment l-a răvășit complet. Spune că frumusețea ei, chiar și atunci, l-a făcut să o compare cu o icoană, dar durerea a fost prea mare pentru a putea privi mai mult.
„Eram numai eu acolo când au venit și au dezgropat-o. Au pus-o în altă parte. Eu mă rog noaptea și spun așa, poate că râde lumea de mine: Doamne, dacă a murit goală, dezbrăcată, fără lumânare, îmbrac-o Tu prin puterea Ta divină în Veșminte Cerești Dumnezeiești și dă-i lumină veșnică. A fost goală, băgată într-un sac. Noroc că i-am pus haine. I-am văzut doar capul. N-am putut, nu puteam să mă uit. Înnebuneam acolo. Din frumusețea aia de femeie… când am văzut-o, mi s-a părut că este Maica Domnului. Capul așa frumos, ochii…”, a mărturisit artistul, extrem de emoționat.
Dincolo de momentul deshumării, Aurel Pădureanu poartă în suflet un regret care îl apasă zi de zi: faptul că nu a fost lângă Cornelia Catanga în ultimele clipe ale vieții ei. Artista s-a stins pe 26 martie 2021, din cauza COVID-19, într-un spital, după ce chiar soțul ei a convins-o să meargă la medic.
Artistul spune că nu va putea uita niciodată acea zi și că se învinovățește și acum pentru decizia luată, chiar dacă a făcut-o din teamă și dorința de a-i salva viața.
„N-am să uit toată viața mea că n-am fost lângă ea în cele mai grele clipe. Am o durere imensă în suflet. Poate voia să ne spună ceva, să-și ia la revedere. Am regret toată viața că nu mi-am luat rămas-bun. S-a uitat în ochii mei și mi-a zis: «Gata, mă duci?» Nu m-am gândit nicio clipă că dacă duc o artistă mare la spital, nu se mai întoarce. Cu toate că am fost avertizat de personalități mari din România să nu o duc. Și totuși am dus-o, de frică. Și dusă a fost… nu s-a mai întors”, a spus Aurel Pădureanu.
Mărturisirea artistului rămâne una dintre cele mai tulburătoare confesiuni despre pierdere, vinovăție și iubire dusă dincolo de moarte.
