Fosta iubită a lui Nicolae Guță, cunoscută ca „Beyonce de România”, și-a refăcut viața. Mădălina s-a căsătorit cu Alin, bărbatul care i-a fost sprijin în cele mai grele momente
De câțiva ani, Mădălina Dumitru, supranumită „Beyonce de România”, s-a retras din lumina reflectoarelor, lăsând în urmă tumultul vieții mondene pe care o trăia alături de Nicolae Guță. Din relația cu celebrul manelist, Mădălina are o fetiță, Anais, în vârstă de zece ani, care se află în grija sa. Deși s-a îndepărtat de lumea publică, artista și-a construit în tăcere o nouă viață, alături de un bărbat pe nume Alin, cu care s-a căsătorit în 2024.
Mădălina și Alin formează un cuplu de câțiva ani, iar relația lor a evoluat frumos și natural. Cei doi s-au cunoscut pe TikTok, acolo unde Mădălina are o comunitate numeroasă și activă. Alin a fost inițial unul dintre cei care o urmăreau și interacționau cu ea în timpul transmisiunilor live. Într-un moment dificil din viața sa, când se confrunta cu probleme financiare, Alin i-a oferit sprijin fără să-i ceară nimic în schimb. Acest gest i-a marcat profund sufletul Mădălinei și a fost începutul unei legături care avea să se transforme într-o frumoasă poveste de iubire.
„A intrat la mine în chat și mă asculta. Știa că sunt aici ca să-mi câștig existența. Eu vorbeam deschis, sinceră, așa cum sunt mereu. Spuneam că am nevoie de bani să-mi repar mașina, care era din 2004 și mereu avea ceva – ambreiajul, volanta, cauciucurile… Și el stătea acolo, nu spunea nimic, doar mă ajuta când putea, chiar și la meciuri pe platformă. A fost lângă mine când aveam cel mai mult nevoie”, a povestit Mădălina într-un live pe TikTok.
În august 2024, cei doi au făcut pasul cel mare și s-au căsătorit civil, iar la câteva săptămâni distanță a avut loc și cununia religioasă. La ceremonii a fost prezentă și fiica Mădălinei, Anais, care are o relație apropiată și caldă cu Alin. Mădălina spune că fiica ei l-a acceptat cu ușurință în viața lor și că el s-a implicat din primul moment cu răbdare și afecțiune.
Pe de altă parte, relația dintre Mădălina și Nicolae Guță a rămas una tensionată. Artista l-a acuzat public pe manelist că nu se implică în creșterea fiicei lor și că ajutorul financiar este aproape simbolic. Potrivit declarațiilor sale, pensia alimentară pe care o primește lunar este de doar 300 de lei, iar cu ocazia sărbătorilor, Guță trimite echivalentul a trei astfel de pensii.
Anais este al zecelea copil al lui Nicolae Guță, iar de la despărțirea de Mădălina, artistul a mai devenit tată de încă două ori. Cu toate acestea, fosta sa parteneră susține că implicarea lui în viața fiicei lor este minimă și că ea este cea care se ocupă exclusiv de creșterea și educația micuței.
În ciuda tuturor dificultăților, Mădălina a reușit să se reconstruiască. A lăsat în urmă scandalurile și a ales să trăiască în liniște alături de bărbatul care a știut să o iubească sincer. Astăzi, „Beyonce de România” nu mai caută lumina reflectoarelor, ci fericirea într-o familie stabilă, în care dragostea, încrederea și sprijinul reciproc sunt la loc de cinste.


