Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat joi că nu intenționează să demisioneze din fruntea Guvernului, susținând că schimbarea prim-ministrului nu ar rezolva problemele economice cu care se confruntă România. În opinia sa, țara are nevoie de un Executiv stabil, capabil să continue reformele și să îndeplinească obiectivele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Întrebat dacă s-a gândit să renunțe la funcție în contextul actualei situații economice, Ilie Bolojan a afirmat că dificultățile țării nu sunt legate exclusiv de persoana aflată la conducerea Guvernului.
„Dacă mâine aș pleca, să știți că nu se rezolvă nicio problemă. Problema se rezolvă în condițiile în care ai un guvern stabil”, a declarat premierul interimar joi, 23 iulie.
Guvernul pregătește legislația necesară pentru PNRR
Ilie Bolojan a precizat că Executivul își continuă activitatea și lucrează la proiectele legislative necesare pentru îndeplinirea jaloanelor prevăzute în PNRR. Acesta a subliniat că elaborarea unor măsuri eficiente presupune pregătirea atentă a documentației și a datelor tehnice.
„Guvernul, cu posibilitățile pe care le are, lucrează în fiecare zi pentru a pregăti adoptarea de către Parlament a legislației PNRR, asigurând datele tehnice. Fără a asigura date tehnice la proiecte complexe, nu ai cum să vii cu propuneri fezabile”, a explicat Bolojan.
Șeful Guvernului a insistat asupra nevoii de stabilitate politică și a făcut apel la responsabilitate din partea liderilor politici.
„Soluția este să se găsească o formulă prin care să avem un guvern stabil în perioada următoare. Dar pentru asta trebuie să existe înțelepciune, mai puține claxoane și mai multă muncă și seriozitate”, a afirmat premierul interimar.
Traian Băsescu indică trei responsabili pentru blocajul politic
Fostul președinte Traian Băsescu consideră că ieșirea din actuala criză politică trebuie găsită prin respectarea procedurilor prevăzute de Constituție. Acesta îi cere președintelui Nicușor Dan să nu mai amâne desemnarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru.
În opinia lui Băsescu, trei lideri sunt responsabili pentru prelungirea blocajului politic: Sorin Grindeanu, Ilie Bolojan și Nicușor Dan.
„Cauza are trei actori: primul e Grindeanu, care a dărâmat Guvernul în înțelegere cu AUR. El spune că niciodată nu va face Guvern cu AUR, dar în colaborare cu ei a scris moțiunea, au votat și a căzut”, a declarat fostul șef al statului.
Traian Băsescu susține că Ilie Bolojan ar fi impus, în timpul negocierilor, mai multe condiții imposibil de acceptat. Totodată, îl acuză pe Nicușor Dan că refuză să desemneze un candidat care să încerce formarea unei majorități parlamentare.
„Al treilea, raportat la situația în care suntem, e președintele Dan, care pur și simplu nu vrea să desemneze un candidat care să-și asume formarea unei majorități care să treacă prin Parlament. Dacă nu trece, să se creeze condițiile constituționale pentru alegeri anticipate”, a afirmat Băsescu.
Fostul președinte a mai subliniat că organizarea alegerilor anticipate reprezintă o posibilitate prevăzută de Constituție și că șeful statului are obligația de a respecta această procedură.


