HomeStiriȘ0CANT! China intră în joc și intervine în conflictul din Orientul Mijlociu

Ș0CANT! China intră în joc și intervine în conflictul din Orientul Mijlociu

China a lansat acuzații dure la adresa Statelor Unite, pe fondul reluării operațiunilor militare împotriva Iranului. Mesajul transmis de Beijing vine la scurt timp după un nou apel adresat celor două părți pentru reluarea dialogului și evitarea escaladării conflictului.

Reprezentantul Chinei în Consiliul de Securitate al ONU, Sun Lei, a acuzat marți Statele Unite că au împins Orientul Mijlociu într-o „prăpastie fără fund” prin declanșarea războiului împotriva Iranului, potrivit presei internaționale.

Beijingul și-a exprimat profunda îngrijorare față de reluarea operațiunilor militare în regiunea Golfului.

În cadrul reuniunii de urgență a Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite privind situația din Orientul Mijlociu, însărcinatul cu afaceri al Misiunii Permanente a Chinei la ONU a avertizat că o nouă escaladare nu este în interesul niciuneia dintre părți.

„O nouă izbucnire a ostilităților nu servește intereselor nimănui, iar mijloacele militare nu pot rezolva problemele”, a declarat Sun Lei.

China cere Statelor Unite și Iranului să oprească atacurile

Oficialul chinez a cerut tuturor părților implicate să își păstreze calmul, să manifeste reținere și să respecte armistițiul, astfel încât situația să nu se agraveze.

Sun Lei a subliniat că suveranitatea, securitatea și integritatea teritorială a tuturor statelor din Orientul Mijlociu și din regiunea Golfului, inclusiv ale Yemenului, trebuie respectate.

De asemenea, reprezentantul Beijingului a solicitat respectarea principiilor Cartei ONU și protejarea civililor, a lucrătorilor umanitari și a infrastructurii civile.

„Am susținut întotdeauna că suveranitatea, securitatea și integritatea teritorială a tuturor țărilor din Orientul Mijlociu și regiunea Golfului, inclusiv Yemenul, trebuie respectate, că scopurile și principiile Cartei ONU trebuie apărate, iar civilii, lucrătorii umanitari și bunurile civile trebuie protejate”, a afirmat oficialul chinez.

China consideră că Statele Unite și Iranul trebuie să respecte memorandumul de înțelegere semnat anterior, să renunțe la declarațiile amenințătoare și să evite recurgerea la forță.

Potrivit lui Sun Lei, obiectivul imediat ar trebui să fie încetarea rapidă a ostilităților și a unui conflict care „nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată”.

„China solicită Statelor Unite și Iranului să reia negocierile cât mai curând posibil și să ajungă la un acord cuprinzător, acceptat de ambele părți, de statele din regiune și de comunitatea internațională”, a mai transmis reprezentantul Beijingului.

Donald Trump amenință Iranul cu noi lovituri

Declarațiile Chinei au fost făcute în contextul în care Statele Unite au desfășurat, pentru a treia noapte consecutiv, lovituri aeriene împotriva Iranului.

Operațiunile au avut loc înaintea reintroducerii unei blocade navale asupra porturilor iraniene, măsură programată pentru marți. Cu toate acestea, președintele american Donald Trump a sugerat că un acord cu Teheranul ar fi încă posibil.

În timpul unei misiuni care a durat aproximativ cinci ore, forțele americane au atacat obiective militare din mai multe orașe portuare aflate în sudul Iranului, printre care Bushehr și Bandar Abbas, potrivit Comandamentului Central al Statelor Unite.

Agenția iraniană de presă IRNA a relatat că patru explozii au fost auzite în apropierea orașului Bandar Abbas, port strategic situat în apropierea strâmtorii Ormuz.

Printre țintele atacate s-ar fi aflat sisteme de apărare de coastă, instalații pentru drone și rachete, precum și echipamente maritime.

„Îi vom lovi puternic în această seară și îi vom lovi puternic și mâine”, a declarat Donald Trump într-un interviu radio.

Liderul de la Casa Albă a mai afirmat că autoritățile iraniene „nu pot face absolut nimic” pentru a opri atacurile americane.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...