Un băiețel de 18 luni, găsit inconștient într-o piscină și declarat decedat la spital, a fost descoperit ulterior cu puls la morgă. Cazul a declanșat o anchetă amplă în Arizona, care vizează atât modul în care au acționat cadrele medicale, cât și circumstanțele în care copilul a ajuns în apă.
Incidentul s-a petrecut în duminica Super Bowl-ului, când micuțul Vincent Lorenzo Fiordilino a fost găsit inconștient în piscină. Familia a sunat imediat la serviciile de urgență, iar rudele au încercat să îl resusciteze, fiind ghidate prin telefon de operatori.
Apelurile la 911 au surprins momente de panică și confuzie. O rudă a anunțat că l-a găsit pe copil în piscină, însă nu a putut spune cu exactitate dacă acesta mai respira sau cât timp stătuse sub apă. Într-un al doilea apel, mai multe voci se auzeau simultan, în timp ce o femeie cerea disperată trimiterea unei ambulanțe.
La un moment dat, familia a spus că băiețelul ar fi dat semne de revenire, însă operatorul a continuat să ceară informații despre vârsta și greutatea copilului.
Echipajele de intervenție au ajuns la fața locului, iar micuțul a fost transportat la Mercy Gilbert Medical Center. Acolo, medicii au efectuat manevre de resuscitare, însă ulterior copilul a fost declarat decedat.
Potrivit unor informații apărute în presa americană, doi membri ai echipei de intervenție, un polițist și o asistentă, ar fi observat că băiețelul avea puls și prezenta semne de viață înainte ca medicul să pronunțe decesul. Conform unui raport intern, medicul ar fi respins aceste observații.
„Mi-a spus pe un ton arogant că el este doctorul, că are diplomă în medicină și că trebuie să-l las să-și facă treaba”, se arată în documentul citat de presa americană.
După ce a fost declarat decedat, corpul copilului a fost dus la morga spitalului, conform procedurilor. Câteva ore mai târziu, medicul legist sosit pentru autopsie a observat că băiețelul avea un puls slab și a alertat imediat personalul medical.
Copilul a fost transferat de urgență cu elicopterul la Phoenix Children’s Hospital, unde a primit îngrijiri medicale. Familia a fost informată că starea lui era critică, că organele îi erau afectate, iar medicii se temeau de posibile leziuni cerebrale.
După câteva zile, însă, un examen RMN a arătat că micuțul nu avea leziuni permanente, ci doar o contuzie ușoară.
„În ciuda acestui miracol, Vincent are în față o recuperare lungă și dificilă. Va avea nevoie de terapie intensivă, monitorizare continuă și sprijin pentru refacerea organelor afectate”, a transmis familia.
În paralel cu ancheta privind posibila eroare medicală, polițiștii analizează și responsabilitatea părinților. Autoritățile au recomandat punerea acestora sub acuzare pentru abuz, după ce testele toxicologice ar fi indicat prezența unei substanțe interzise în organismul copilului.
Deocamdată, dosarul este încă în analiză, iar autoritățile nu au anunțat o decizie finală privind eventualele acuzații.


