Ministerul Educației a decis amânarea cu o zi a probei obligatorii a profilului din cadrul Bacalaureatului 2026, care era programată inițial pentru marți, 30 iunie.
Astfel, elevii vor susține examenul la Matematică sau Istorie miercuri, 1 iulie. Hotărârea a fost luată pe fondul avertizării de Cod roșu de caniculă emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru ziua de marți.
Reprezentanții Ministerului Educației precizează că măsura este una excepțională și are ca scop protejarea sănătății elevilor, profesorilor și personalului implicat în organizarea examenului. De asemenea, decizia urmărește asigurarea unor condiții mai sigure și mai potrivite pentru desfășurarea probei scrise.
Potrivit ministerului, amânarea față de calendarul inițial a fost aprobată prin ordin de ministru, în urma prognozei transmise de ANM pentru data de 30 iunie.
Celelalte probe și termene prevăzute în calendarul primei sesiuni a Bacalaureatului rămân neschimbate. Modificarea se aplică exclusiv probei scrise obligatorii a profilului, respectiv Matematică sau Istorie.
Ordinul de ministru prin care a fost aprobată această schimbare urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.


