Un șofer care colaborează cu platforma Bolt din Cluj-Napoca a oferit o imagine asupra veniturilor pe care le poate realiza printr-o muncă dedicată și responsabilă.
În decursul lunii mai, șoferul a îndeplinit 650 de comenzi și a înregistrat un profit net de 6.600 de lei, suma rămasă după acoperirea costurilor aferente taxelor și chiriei pentru vehicul.
“A sosit timpul să trecem în revistă rezultatele după o lună de muncă în care am reușit să închei 650 de curse în 31 de zile. Să vedem cât am putut câștiga într-o lună cu această mașină, care, până acum, s-a dovedit a fi cea mai profitabilă investiție a mea.
Venitul pe care l-am obținut în această lună a fost de 15.475 de lei, iar după retragerea a 950 de lei pentru campaniile promoționale, am primit și un bacșiș de 106 lei.
Am lucrat un total de 180 de ore în ultimele trei luni”, a detaliat șoferul. A adăugat că a necesitat un total de 180 de ore pentru a finaliza cele 650 de curse. Apoi, a făcut un apel către profesori să-și lase meseria și să se alăture platformei Bolt.
“Nu este nevoie de un studiu universitar”
“Acum, să trecem la partea financiară: am adunat un total de 16.169 de lei, iar după retragerea a 35% (adica 5.659 de lei), am rămas cu 10.510 lei.
Costul de închiriere pentru mașină se ridică la 85,71 de lei pe zi, ceea ce se traduce prin 2.657 de lei într-o lună. După ce am acoperit costurile auto, am rămas cu aproximativ 6.600 de lei. Este o sumă mai mare decât câștigă un profesor.
Deși nu sunt profesor, înțeleg și susțin profesia lor. Dar sugerez să vă gândiți să veniți pe Bolt, evitați stresul creat de munca cu elevii și, în plus, veți avea un venit mai mare. (râde) Nu este nevoie de studii superioare pentru asta. Eu nu am urmat nicio facultate”, a adăugat șoferul.
Experiența acestui șofer din Cluj-Napoca ilustrează potențialul de câștig pe care îl pot avea șoferii care lucrează prin intermediul platformei de ride-sharing, Bolt, și oferă o opțiune atractivă pentru cei care sunt în căutarea unor venituri suplimentare.