HomeStiriAlertă pentru pensionari! Se anunță posibile scăderi ale pensiilor pentru această categorie

Alertă pentru pensionari! Se anunță posibile scăderi ale pensiilor pentru această categorie

Guvernul României analizează introducerea unui proiect de lege cu impact major asupra pensionarilor care lucrează în sectorul public și în companiile de stat. Actul normativ, aflat în discuție în primă lectură, ar urma să permită continuarea activității profesionale până la vârsta de 70 de ani, însă vine la pachet cu măsuri drastice, în special pentru beneficiarii pensiilor de serviciu și ai pensiilor militare, ale căror venituri ar putea fi reduse cu până la 85% pe perioada în care rămân în activitate.

Reguli noi pentru cumulul pensiei cu salariul

Proiectul de lege urmează să fie analizat joi, 22 ianuarie, de guvernul condus de Ilie Bolojan și introduce o regulă temporară privind cumulul pensiei cu salariul pentru pensionarii din sectorul public. Măsura vizează atât instituțiile publice, cât și regii autonome, societăți și companii naționale sau firme în care statul ori unitățile administrativ-teritoriale dețin pachetul majoritar de acțiuni.

Potrivit informațiilor publicate de Capital.ro, noile prevederi se aplică personalului plătit din fonduri publice, precum și angajaților din autorități de reglementare. Pensionarii ar putea continua să lucreze până la împlinirea vârstei de 70 de ani, însă doar cu acordul anual al angajatorului, exprimat în mod explicit.

Ai împrumutat bani și nu ți-a mai răspuns la telefon? Află cum îi poți recupera

Nu îți mai răspunde la telefon? Asta nu înseamnă că a scăpat de datorie Ai sunat o dată. De două ori. De zece ori. Ai...

Poți pierde casa fără să o vinzi

Ce trebuie să știe românii despre executarea silită a locuinței Pentru cei mai mulți oameni, casa reprezintă mai mult decât un simplu bun material. Este...

ÎCCJ, DECIZIE care zguduie România! Se cere anularea…

Stabilirea bugetului pentru anul 2026 a provocat reacții puternice din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instituția avertizând că ar putea acționa Guvernul...

Decizie importantă pentru România! BUGETUL a fost adoptat, iar Ilie Bolojan a transmis că…

„Le mulțumesc tuturor celor care au susținut prin vot acest buget. Documentul propune o nouă viziune, iar reformele implementate până în prezent, alături de...

Proiectul stabilește clar că această posibilitate este una limitată în timp: regulile ar urma să se aplice până la 31 decembrie 2027. Pe durata aplicării, orice alte dispoziții legale contrare privind cumulul pensiei cu salariul în sectorul public vor fi suspendate, regula temporară având prioritate față de legislația existentă.

Condiții stricte și pentru reîncadrări

Pentru pensionarii din sistemul public de pensii, proiectul menține condiția acordului anual al angajatorului, inclusiv în situațiile de reîncadrare ulterioară. Documentul precizează că foștii judecători sau procurori reîncadrați fără concurs rămân supuși reglementărilor specifice statutului lor profesional.

Reducere drastică pentru pensiile de serviciu și militare

Cea mai controversată prevedere a proiectului îi vizează pe beneficiarii pensiilor de serviciu și ai pensiilor militare. Aceștia vor putea rămâne în activitate doar dacă își exprimă în mod explicit opțiunea și acceptă o reducere de 85% a pensiei pe întreaga perioadă în care lucrează. Practic, cuantumul pensiei va coborî la aproximativ 15% din valoarea actuală, până la încetarea activității.

Termene clare și proceduri obligatorii

Pentru aplicarea noilor reguli, proiectul introduce termene foarte stricte. În maximum 15 zile de la intrarea în vigoare a legii, ordonatorii de credite și angajatorii vor fi obligați să dispună încetarea de drept a contractelor de muncă sau a raporturilor de serviciu pentru pensionarii care nu își exprimă opțiunea prevăzută de lege.

În cazul celor care solicită menținerea în activitate, angajatorii trebuie să transmită opțiunea acestora către casele teritoriale de pensii sau către casele de pensii sectoriale. Instituțiile respective vor emite decizii administrative de recalculare, iar noul cuantum al pensiei se va aplica începând cu data de întâi a lunii următoare exprimării opțiunii.

La încetarea activității, revenirea la pensia integrală se va face la cerere, pe baza documentului care atestă încetarea raportului de muncă sau de serviciu, tot de la data de întâi a lunii următoare.

Excepții și sancțiuni

Proiectul prevede și o serie de excepții clare. Noile reguli nu se aplică aleșilor locali și nici persoanelor al căror mandat este stabilit expres prin Constituție, pe durata exercitării acestuia. Sunt exceptate, de asemenea, anumite categorii de cadre didactice, inclusiv cele din instituțiile publice de formare a magistraților, precum și din învățământul militar și juridic superior.

Totodată, documentul introduce sancțiuni dure pentru nerespectarea prevederilor. Încălcarea regulilor constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 20.000 și 50.000 de lei, constatarea și aplicarea acestora urmând să fie realizate de persoane împuternicite prin ordin al ministrului Finanțelor.

Dacă va fi adoptat în forma propusă, proiectul ar putea schimba radical modul în care pensionarii pot cumula pensia cu salariul în sectorul public și ar putea genera ample controverse, mai ales în rândul beneficiarilor de pensii speciale și militare.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...