HomeVedeteFenomen straniu în casa Adrianei Bahmuțeanu! Semnul pe care l-a primit după...

Fenomen straniu în casa Adrianei Bahmuțeanu! Semnul pe care l-a primit după decesul mamei sale

Adriana Bahmuțeanu, semne din cer după moartea mamei sale. Ce mesaj i-a transmis Petruța Toma din lumea de dincolo

Durerea pierderii mamei este una dintre cele mai grele încercări prin care trece Adriana Bahmuțeanu. Însă vedeta spune că simte, chiar și acum, prezența Petruței Toma prin semne și mesaje venite din lumea de dincolo. Aceste mici întâmplări neașteptate îi aduc alinare și îi dau puterea de a merge mai departe.

Mama Adrianei, Petruța Toma, s-a stins din viață pe 8 septembrie 2025, la vârsta de 78 de ani, după complicații apărute în urma unui accident vascular cerebral suferit în vară. Moartea sa a venit ca o lovitură devastatoare, cu atât mai mult cu cât în chiar acea zi femeia ar fi trebuit să se prezinte la tribunal, într-un proces prin care încerca să obțină dreptul de a-și revedea nepoții.

Ai împrumutat bani și nu ți-a mai răspuns la telefon? Află cum îi poți recupera

Nu îți mai răspunde la telefon? Asta nu înseamnă că a scăpat de datorie Ai sunat o dată. De două ori. De zece ori. Ai...

Poți pierde casa fără să o vinzi

Ce trebuie să știe românii despre executarea silită a locuinței Pentru cei mai mulți oameni, casa reprezintă mai mult decât un simplu bun material. Este...

ÎCCJ, DECIZIE care zguduie România! Se cere anularea…

Stabilirea bugetului pentru anul 2026 a provocat reacții puternice din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instituția avertizând că ar putea acționa Guvernul...

Decizie importantă pentru România! BUGETUL a fost adoptat, iar Ilie Bolojan a transmis că…

„Le mulțumesc tuturor celor care au susținut prin vot acest buget. Documentul propune o nouă viziune, iar reformele implementate până în prezent, alături de...

„Am găsit pe geam o pană albă…” – semnul primit de Adriana

Deși clipele de după pierdere au fost sfâșietoare, Adriana Bahmuțeanu spune că a început să primească semne care o fac să creadă că mama ei este încă aproape. Recent, vedeta a găsit o pană albă chiar pe glaful ferestrei, deși avea plasă de țânțari montată și nu înțelegea cum ar fi putut ajunge acolo. La scurt timp după acel moment, a primit o veste bună, ceea ce a interpretat ca pe o dovadă clară că mama ei o veghează din ceruri.

„De exemplu, am găsit pe geam, deși aveam plasa de țânțari, o pană albă. Și după aceea am primit o veste bună. Apoi, m-am uitat în geantă și am găsit cutia de bomboane pe care ea mi-o pusese acolo, cu câteva zile înainte. Sunt semne pe care le simt și le primesc ca pe niște mesaje că este cu mine și acum…”, a povestit Adriana la Spynews TV.

Dorul, cel mai greu de dus

Dincolo de aceste semne, dorul rămâne apăsător. Adriana Bahmuțeanu recunoaște că îi este tot mai greu să accepte lipsa mamei sale și mai ales faptul că au rămas multe lucruri nespuse între ele.

„Mi-e foarte dor de ea, iar cu dorul e cel mai greu de luptat. Parcă au rămas atâtea cuvinte nerostite. Eu cred că mama a murit de supărare, pentru că nu și-a mai putut vedea nepoții. Și-ar fi dorit să le lase câteva povețe, ultimele ei sfaturi, dar n-a mai apucat să le spună”, a declarat vedeta.

Pentru Adriana, aceste semne venite din lumea nevăzută au devenit un sprijin moral important. Ele o ajută să creadă că mama ei nu a părăsit-o cu adevărat, ci continuă să-i fie alături, doar dintr-un alt plan.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...