HomeSportSalariul fabulos al lui Ianis Hagi în Turcia. Tricolorul, recompensat cu o...

Salariul fabulos al lui Ianis Hagi în Turcia. Tricolorul, recompensat cu o primă consistentă

Ianis Hagi (26 de ani) și-a găsit, în sfârșit, echipă după o vară plină de incertitudini, semnând cu formația turcă Alanyaspor, chiar pe finalul perioadei de mercato. Mutarea marchează o nouă etapă în cariera mijlocașului ofensiv român, care a rămas liber de contract după despărțirea de Rangers.

Final de drum la Rangers

După cinci ani și jumătate în care a fost jucătorul echipei Rangers, Ianis a părăsit oficial clubul din Glasgow. A evoluat patru sezoane și jumătate în Scoția, iar un an l-a petrecut în Spania, la Deportivo Alaves, sub formă de împrumut. Odată ce contractul său a expirat în această vară, internaționalul român a fost nevoit să își caute o nouă provocare.

Deși a avut oferte din Polonia, de la Legia Varșovia, și din Turcia, de la Fatih Karagumruk, Ianis a ales să semneze cu Alanyaspor, echipă aflată în prezent pe locul 9 în SuperLig.

Ai împrumutat bani și nu ți-a mai răspuns la telefon? Află cum îi poți recupera

Nu îți mai răspunde la telefon? Asta nu înseamnă că a scăpat de datorie Ai sunat o dată. De două ori. De zece ori. Ai...

Poți pierde casa fără să o vinzi

Ce trebuie să știe românii despre executarea silită a locuinței Pentru cei mai mulți oameni, casa reprezintă mai mult decât un simplu bun material. Este...

ÎCCJ, DECIZIE care zguduie România! Se cere anularea…

Stabilirea bugetului pentru anul 2026 a provocat reacții puternice din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instituția avertizând că ar putea acționa Guvernul...

Decizie importantă pentru România! BUGETUL a fost adoptat, iar Ilie Bolojan a transmis că…

„Le mulțumesc tuturor celor care au susținut prin vot acest buget. Documentul propune o nouă viziune, iar reformele implementate până în prezent, alături de...

Câți bani va încasa Ianis Hagi în Turcia

Sursele iAMsport.ro au dezvăluit că mijlocașul ofensiv va primi un salariu consistent:

  • 800.000 de euro pe sezon,
  • plus 200.000 de euro primă la semnătură.

În total, dacă își respectă contractul de doi ani semnat cu turcii, Ianis Hagi va încasa 1.800.000 de euro.

O prezentare cu totul specială

La evenimentul oficial de prezentare, Ianis a îmbrăcat tricoul cu numărul 14, însă momentul a fost emoționant și pentru tatăl său, Gică Hagi, prezent la conferință. Conducerea clubului i-a pregătit „Regelui” o surpriză de proporții: un echipament inscripționat cu numele Hagi și numărul 10, un omagiu adus carierei sale legendare.

Un nou început

Transferul la Alanyaspor îi oferă lui Ianis șansa de a-și relansa cariera, după perioada dificilă marcată de accidentări și lipsă de constanță. Turcia ar putea fi locul unde fiul „Regelui” să își recapete forma și încrederea, contribuind decisiv la performanțele echipei sale.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...