Conform informațiilor inițiale, un adolescent de 17 ani a fost înghițit de o groapă pe care a săpat-o pe o plajă din Carolina de Nord, SUA, relatează Mirror. Băiatul, originar din Virginia și al cărui nume nu a fost dezvăluit, a fost găsit îngropat sub mai mulți metri de nisip în jurul orei 14:00, pe data de 7 mai.
Autoritățile de la Cape Hatteras National Seashore au precizat că au inițiat o căutare a tânărului pe plaja din Frisco și l-au descoperit în cele din urmă îngropat în nisip. Echipele de la Dare County Emergency Medical Services și Hatteras Island Ocean Rescue au colaborat pentru a scoate băiatul din groapa de nisip. Deși medicii au încercat să-l resusciteze timp de câteva minute, eforturile lor nu au avut succes. Daily Star, citat de Mirror, menționează că o dună de nisip din apropiere, care nu era vizibilă de la malul mării, pare să se fi prăbușit peste adolescent.
David Hallac, supraveghetorul parcurilor naționale din estul Carolinei de Nord, a transmis condoleanțe familiei și prietenilor băiatului din partea Cape Hatteras National Seashore. De asemenea, el a îndemnat vizitatorii să nu sape gropi adânci pe plajă, întrucât acestea reprezintă un pericol atât pentru cei prezenți pe plajă, cât și pentru personalul de intervenție în caz de urgență.
Într-un incident tragic similar, luna trecută, un copil de zece ani a murit după ce a căzut de la o înălțime de șase metri printr-un capac de canal deschis.