HomeHoroscopFeng Shui pentru prosperitate și iubire. Ce rol au oglinzile: „O oglindă...

Feng Shui pentru prosperitate și iubire. Ce rol au oglinzile: „O oglindă amplasată față în față cu ușa poate afecta sănătatea”

Anca Dimancea explică rolul oglinzilor în Feng Shui: „O oglindă așezată față în față cu ușa poate afecta sănătatea”

Astrologul Anca Dimancea, specialist în zodiacul chinezesc, a vorbit despre importanța oglinzilor și a poziționării lor corecte în locuință, subliniind efectele pe care acestea le pot avea asupra sănătății, prosperității și energiei din casă. Invitată în emisiunea WOWZodiac, a oferit sfaturi valoroase despre cum putem folosi remediile Feng Shui pentru a atrage bani, dragoste și protecție.

Oglinzile – între protecție și risc

Potrivit Ancăi Dimancea, oglinzile joacă un rol esențial în Feng Shui, având puterea de a influența fluxul de energie dintr-un spațiu. Poziționarea lor greșită poate avea consecințe negative, mai ales asupra sănătății.

„Baia nu trebuie să ocupe centrul casei. O oglindă plasată față în față cu o ușă afectează sănătatea. Ușa de la baie nu trebuie să se reflecte într-o oglindă. Oglinda are efectul de a înlătura energia”, a explicat astrologul.

De asemenea, a atras atenția asupra oglinzilor amplasate în bucătărie: „Dacă aveți o oglindă deasupra aragazului, scoateți-o. Este un remediu de protecție împotriva bolilor.”

Cum pot fi folosite oglinzile pentru a atrage energie pozitivă

Anca Dimancea a precizat că oglinzile pot fi folosite și benefic, prin multiplicarea energiilor pozitive: „E bine ca remediile să se vadă în oglindă, multiplică beneficiile lor. Zarurile se pun împreună într-un sector din sufragerie. Păunul aduce vești bune și protecție, iar remediile plasate corect sporesc armonia casei.”

Previziuni pentru Luna de Șarpe

Pe lângă sfaturile despre Feng Shui, Anca Dimancea a oferit și previziuni pentru Luna de Șarpe, caracterizată de un echilibru aparent, dar presărată cu evenimente neprevăzute:

  • Șobolanul: protejat de necazuri, avantajat de steaua dragostei.
  • Bivolul: atenție la sistemul digestiv, reproducător și glandular.
  • Tigrul: grijă mare la sănătate și impulsivitate.
  • Iepurele: an foarte bun pe plan financiar.
  • Dragonul: întâmpină obstacole.
  • Șarpele: posibilitatea unor accidentări.
  • Calul: predispus la conflicte și irascibilitate.
  • Oaia: lună dificilă, pot apărea probleme de sănătate.
  • Maimuța: risc de pierderi dacă provoacă persoane nepotrivite.
  • Cocoșul: succes pe toate planurile.
  • Câinele: risc de certuri și trădări.
  • Mistrețul: să evite mișcările bruște și efortul fizic intens.
RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...