Mare sărbătoare în lumea muzicii populare! O îndrăgită artistă din România s-a căsătorit
În urmă cu câteva zile, o cunoscută cântăreață de muzică populară a trăit unul dintre cele mai frumoase momente ale vieții sale: nunta cu alesul inimii. A fost o petrecere de poveste în showbiz, iar imaginile surprinse de la eveniment sunt de-a dreptul spectaculoase! Artista a vorbit despre marele pas într-un interviu emoționant oferit la Știrile Antena Stars.
Suzana Vlad și-a unit destinul cu iubitul ei
Personajul principal al acestei povești de iubire este Suzana Vlad. Artista a spus un „Da” plin de emoție în fața ofițerului de stare civilă, purtând o rochie superbă, care a atras toate privirile. Alături de soțul ei, David, Suzana a trăit momente unice, înconjurată de familie și prieteni apropiați.
La Știrile Antena Stars, prezentate de Geanina Ilieș și Marius Niță, Suzana a povestit despre felul inedit în care și-a cunoscut jumătatea – o întâmplare care, la vremea respectivă, părea pur întâmplătoare, dar care avea să le schimbe destinele pentru totdeauna.
„A fost un moment foarte amuzant. Ne-am întâlnit prima dată când a venit să mă ajute cu bagajele pentru o deplasare spre Cluj. În mașină avea o rochie de mireasă și un costum. Mi-a spus în glumă: «Haide, plecăm în lume, am rochia și costumul», iar eu nu înțelegeam. Când am deschis bagajele, chiar erau acolo! De fapt, era rochia și costumul nașilor lui David, verișorii lui. Atunci am zâmbit… și uite că timpul a trecut și mi-am dat seama că nimic nu a fost întâmplător”, a povestit artista.
David, sprijinul necondiționat al Suzanei Vlad
Suzana Vlad nu și-a ascuns emoțiile când a vorbit despre soțul ei, subliniind cât de mult contează sprijinul lui în cariera ei artistică.
„El mă susține în tot ceea ce fac și iubește sincer activitatea mea artistică. (…) Atunci când muncești ani de zile pentru visurile tale și îți clădești un drum, e greu să accepți pe cineva care să îți ceară să renunți. David, însă, este sprijinul meu necondiționat”, a declarat Suzana.
Nunta Suzanei Vlad și a lui David rămâne un moment de neuitat atât pentru miri, cât și pentru cei care le-au fost alături, marcând începutul unui nou și frumos capitol din viața lor.


