HomeVedeteFlorin Zamfirescu, clipe grele după operație. A suferit un accident care i-a...

Florin Zamfirescu, clipe grele după operație. A suferit un accident care i-a pus vederea în pericol: „M-am împiedicat din cauza unor denivelări”

Florin Zamfirescu, la un pas de tragedie după operația de cataractă: „Am căzut, m-am lovit la cap… era cât pe ce să-mi pierd vederea”

Marele actor Florin Zamfirescu, una dintre figurile emblematice ale scenei românești, traversează o perioadă delicată. La scurt timp după ce a suferit o intervenție chirurgicală pentru tratarea cataractei, actorul a trecut printr-un incident care i-ar fi putut afecta grav vederea. Accidentul s-a produs în apropierea cabinetului medical unde urma să primească tratamentul post-operator, iar căzătura l-a făcut să se lovească la cap, moment ce l-a marcat profund.

Deși operația a decurs fără complicații, Zamfirescu a fost nevoit să se confrunte cu o situație neașteptată, care i-a pus sănătatea în pericol. Cu sinceritate și autoironie, artistul a relatat într-un interviu acordat SpyNews.ro cum s-a produs accidentul:
„Aveam plasture pe ochi, nu vedeam bine, m-am împiedicat de niște denivelări și am alunecat. M-am lovit puțin la frunte, dar, slavă Domnului, cristalinul e în regulă. Am fost imediat consultat, am schimbat bandajul, mi s-au prescris picături, șase ori pe zi, la trei ore. Sunt bine. Vorbesc”, a transmis actorul, liniștindu-și admiratorii.

Ai împrumutat bani și nu ți-a mai răspuns la telefon? Află cum îi poți recupera

Nu îți mai răspunde la telefon? Asta nu înseamnă că a scăpat de datorie Ai sunat o dată. De două ori. De zece ori. Ai...

Poți pierde casa fără să o vinzi

Ce trebuie să știe românii despre executarea silită a locuinței Pentru cei mai mulți oameni, casa reprezintă mai mult decât un simplu bun material. Este...

ÎCCJ, DECIZIE care zguduie România! Se cere anularea…

Stabilirea bugetului pentru anul 2026 a provocat reacții puternice din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instituția avertizând că ar putea acționa Guvernul...

Decizie importantă pentru România! BUGETUL a fost adoptat, iar Ilie Bolojan a transmis că…

„Le mulțumesc tuturor celor care au susținut prin vot acest buget. Documentul propune o nouă viziune, iar reformele implementate până în prezent, alături de...

Actorul a explicat că vederea afectată temporar de plasturele post-operator l-a împiedicat să observe o sârmă aflată pe trotuar. A fost un moment de neatenție, amplificat de disconfortul natural de după intervenție:
„M-am împiedicat din cauză că nu mai aveam percepție corectă a spațiului. Am dat cu piciorul de o sârmă, dar din fericire nu s-a întâmplat nimic grav.”

O lovitură neașteptată într-un moment de realizări

Accidentul vine într-un moment important din viața sa, întrucât Florin Zamfirescu tocmai și-a lansat cartea autobiografică „Am fost actor”, o mărturisire sinceră despre viața, cariera și iubirile care i-au marcat destinul. Procesul de scriere a durat doi ani, dar publicarea volumului nu a fost lipsită de obstacole. Actorul a criticat dur piața editorială din România, exprimându-și dezamăgirea că, în multe cazuri, scriitorii sunt obligați să plătească pentru a fi publicați:
„Eu nu am scris această carte ca să fac bani. Mi s-au cerut sponsori, mi s-au oferit condiții absurde. Până la urmă, am găsit editura ForYou, oameni care au crezut în povestea mea și mi-au oferit un contract normal.”

Titlul volumului s-a născut dintr-un episod aparent banal, dar cu încărcătură simbolică:
„La un ghișeu, doamna mi-a spus că, dacă sunt pensionar, să nu mai trec ‘actor’ ca profesie. M-a revoltat. Pensionarea nu e o meserie, e o stare de fapt. Atunci mi-a venit ideea titlului ‘Am fost actor’. Dar nu în sensul că nu mai sunt, ci ca o reflecție amară asupra modului în care societatea tratează artiștii odată ce se retrag.”

Retragerea de pe scenă – o decizie cu greutate

Florin Zamfirescu a ales să se retragă din activitate la 70 de ani, deși se simțea în continuare capabil să urce pe scenă. Motivul? O combinație de onestitate artistică și durere personală:
„Simțeam că nu mai pot transmite ce simt cu adevărat. Și am început să am o jenă… că trăiesc mai mult decât colegii mei care au plecat devreme – majoritatea între 50 și 70 de ani.”

Actorul a făcut și o confesiune emoționantă despre viața personală, recunoscând că toate divorțurile sale au avut o cauză principală: meseria.
„În permanență eram îndrăgostit, eram absorbit de tot ce însemna emoție și scenă. Nu sunt misogin, doar sincer. Meseria mi-a ocupat viața, uneori chiar și în detrimentul familiei. Însă Dumnezeu mi-a dat înapoi: am copii și nepoți minunați.”

În ciuda obstacolelor, Florin Zamfirescu rămâne un stâlp al teatrului și cinematografiei românești. Povestea lui este una despre luptă, artă, vulnerabilitate și demnitate – iar cartea sa e o invitație deschisă către cititorii care vor să descopere omul dincolo de roluri.

RECOMANDATE

POPULARE

VEZI SI...