Selly și iubita lui, Smaranda, ne-au împărtășit cum vor petrece Paștele anul acesta, arătându-ne încă o dată cât de importantă este familia pentru ei, chiar și în mijlocul unui program încărcat și al succesului lor profesional
Cunoscut ca fiind cel mai tânăr milionar din România, Selly este mereu ocupat cu proiecte și inițiative, dar nu uită niciodată de valorile fundamentale ale sărbătorilor. „Pun mult preț pe această sărbătoare, deoarece este singurul moment în care pot fi alături de familia mea, de mama, de tata, de bunici. Mă voi duce la Craiova, la familia mea, pentru a sărbători Paștele. Este, fără îndoială, cel mai bun mod de a petrece această sărbătoare. Toate sărbătorile pe care le voi face de acum înainte, așa cum am făcut și până acum, vor fi acasă, alături de familie”, a spus Selly. Deși are oportunități de vacanță și călătorii, pentru el, adevărata vacanță este în mijlocul familiei sale la Craiova.
Smaranda, iubita lui, a subliniat și ea importanța sărbătorilor pentru ea: „Toate sărbătorile sunt importante pentru mine. Pe lângă faptul că sunt o persoană credincioasă și țin mult la aceste tradiții, pentru mine este un moment de apropiere de familie. Într-o lume atât de agitată și ocupată cum este cea în care trăim, ajungem să punem familia pe plan secund, și mie mi se pare trist acest lucru”. Astfel, de Paște, cei doi vor fi împreună cu familia, ceea ce le oferă un moment de reconectare și liniște, în ciuda ritmului rapid al vieților lor.
În paralel cu aceste momente de relaxare, Selly este activ și pe plan profesional, având un nou proiect care promite mult. A lansat recent filmul „Buzz House 2”, un proiect care reunește influenceri din mediul online într-o comedie horror, cu accent pe partea amuzantă. Selly este extrem de mândru de acest film și consideră că este chiar mai bun decât primul. „Este o comedie horror savuroasă, care nu va speria publicul, ci va aduce zâmbete și râsete. Dacă vrei o comparație, este o parodie de film horror, asemănătoare cu „Scary Movie”, dar cu fețe cunoscute din mediul online. A fost mai bine planificat decât primul film, am avut mai mult timp de pregătire și o echipă mai bine organizată, iar toate acestea se văd într-un produs final mult mai bun”, a explicat Selly.
Deși este greu de atins succesul primului „Buzz House”, care a devenit al treilea cel mai vândut film românesc din toate timpurile, Selly este încrezător că publicul va aprecia și această continuare. „Dacă am reușit să facem publicul să râdă, măcar de trei ori pe parcursul filmului, am atins scopul nostru”, a adăugat el. Indiferent de rezultate, Selly și echipa sa sunt mândri de efortul depus și de respectul pe care îl au față de publicul lor.
Astfel, în timp ce sărbătorește Paștele alături de familie, Selly continuă să-și dedice timpul și energie proiectelor sale, fiind un exemplu de echilibru între viața personală și carieră.


